Cea mai bună ştire pe ziua de azi, din partea Guvernului: se măresc pensiile de luna asta

Ultima actualizare:

    Rovana Plumb (Foto: Liviu Chirică/Mediafax)
Rovana Plumb (Foto: Liviu Chirică/Mediafax)

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat, luni, că 234.000 de pensionari vor primi pensii mai mari, în medie cu 63 de lei, până la sfârşitul lunii martie, după aplicarea indicelui de corecţie şi suplimentarea punctajelor în cazul persoanelor care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011.

Recalcularea a peste 200.000 de pensii a fost deciză de Guvern în 18 decembrie 2013, prin ordonanţă de urgenţă, adoptată în urma deciziei Curţii Constituţionale (CC) referitoare la pensiile din 2011- ianuarie 2013.

Rovana Plumb a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că pentru persoanele care s-au pensionat după 1 ianuarie 2011, se aplică, conform prevederilor legale, indicele de corecţie, prin care se asigură o corelare mai bună între câştigurile salariale şi pensia primită de aceştia.

Ministrul a precizat că, după aplicarea prevederilor legale, 234.000 de persoane vor beneficia de suplimentări ale punctajelor şi, implicit, ale veniturilor, fiind vorba, în medie, de o creştere de 63 de lei pe pensie.

"Prin recalculare se şterg discrepanţele care au creat frustrare şi umilinţe", a adăugat ministrul Muncii.

Rovana Plumb a precizat că, până la sfârşitul lunii martie, toţi cei 234.000 de pensionari vor primi diferenţa de pensie aferentă pentru lunile noiembrie şi decembrie 2013, efortul bugetar pentru cele două luni fiind de 23 de milioane de lei.

Ministrul a mai spus că în 2013, când s-a aplicat indicele de corecţie, efortul bugetar a fost de 132 de milioane de lei. Rovana Plumb a adăugat că, pentru 2014, efortul bugetar pentru aplicarea indicelui de corecţie va creşte la 250 de milioane de lei, pentru că vor fi incluşi cei pensionaţi în 2013 şi în acest an.

Premierul Victor Ponta, aflat la conferinţă, a asigurat că banii necesari sunt deja în bugetul pe 2014 aprobat de Parlament, de la bugetul de stat fiind transferaţi în acest sens către bugetul asigurărilor sociale de stat aproximativ 200 de milioane de lei.

El a admis că pensiile sunt încă mici faţă de nevoile pensionarilor, dar a punctat că este vorba de o recuperare după pierderile suferite în 2009-2011.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net