Christian Ciocan, demis după scandalul cu polițiștii de la secția 4

Ultima actualizare:

    Christian Ciocan a fost filmat în secția 4 de Poliție, iar imaginile au fost publicate pe Facebook Sursa foto: Adevărul
Christian Ciocan a fost filmat în secția 4 de Poliție, iar imaginile au fost publicate pe Facebook Sursa foto: Adevărul

Christian Ciocan, fostul purtător de cuvânt al Poliţiei Capitalei și director în cadrul Ministerului de Interne, a fost demis de ministrul Lucian Bode în urma unui scandal monstru pe care l-a făcut miercuri, 8 iulie, într-o secție de poliție din București. Aroganța i-a fost „răsplătită” cu demiterea, chiar dacă decizia a fost luată abia după patru zile de la eveniment. Ciocan a comis 7 încălcări ale legii.

Încă un bizon în trafic! A circulat pe sens interzis, fără ITP și RCA la mașină, nu a vrut să prezinte actele polițiștilor rutieri, s-a certat cu ei și i-a certat inclusiv în secția de Poliție, jignindu-i și insultându-i. Nu este vorba despre vreun cetățean turmentat sau scandalagiu, ci chiar despre fostul purtător de cuvânt al Poliției Capitalei, comisarul-șef Christian Ciocan. Tot nu știi cine e? L-ai văzut la televizor de foarte multe ori oferind informații oficiale despre anumite acțiuni ale poliției Române. Nu este chiar o vedetă, dar a fost într-o vreme o prezență aproape constantă pe multe posturi și canale de știri.Iată că roata se întoarce și comisarul - din apărător al legii - devine acuzat că a încălcat-o. Și chiar grav am putea spune, ținând cont de faptul că, în doar câteva minute, el a bifat nu mai puțin de 7 greșeli. 

Christian Ciocan a fost surprins în trafic de colegii săi de la rutieră în timp ce se afla la volanul unei mașini fără ITP și fără asigurare obligatorie RCA. Pe lângă aceste încălcări grave ale legii, Ciocan a ignorat și regulile de circulație intrând cu mașina pe o stradă unde era indicatorul „Accesul Interzis”.  A crezut, probabil, că lui i se vor permite astfel de derapaje doar pentru că lucrează în minister. Și pentru că se numește Christian Ciocan. Iată că polițiștii care l-au tras pe dreapta nu au fost de aceeași părere și l-au amendat cu 6000 de lei. Asta, după ce fostul purtător de cuvânt al Poliției Capitalei a acceptat să se legitimeze căci, inițial, nu a vrut să prezinte actele. În plus, i-au fost retrase plăcuțele de înmatriculare și i- s-a reținut și permisul de conducere pentru 30 de zile.

Christian Ciocan se întoarce în Poliție. Reacția ministrului Bode

Un astfel de comportament și o astfel de atitudine arogantă nu puteau fi tolerate de ministrul Lucian Bode, care l-a demis pe comisarul-șef din funcția de director al Unității de Politici Publice din cadrul MAI. „Sunt câteva chestiuni care îmi sunt neclare. Am văzut acele imagini din interiorul unei secţii de poliţie, ceea ce nu este un lucru uzual, era spaţiu administrativ, într-adevăr, puteau să înregistreze, dar trebuie văzut de când colegi poliţişti se ocupă cu înregistrări în secţia de poliţie şi se transmit prin intermediul sindicatului”, a declarat ulterior Bode. Ministrul a mai precizat că Pe de o parte, înţeleg că a încălcat şapte reguli de circulaţie, pe de altă parte, permisul nu i-a fost reţinut, amenda nu a fost plătită şi vreau să văd că într-adevăr procesul-verbal a fost întocmit cu obligaţia de a preda permisul de conducere în termenul legal. (…) Toate aceste elemente o să le primesc în raport şi în funcţie de ceea ce va prezenta Poliţia Capitalei vă asigur că voi lua măsuri. (...) Înţeleg că a fost sancţionat, că avea ITP-ul expirat, dar vom vedea, va rezulta din raport acest lucru. Nu contează cine este proprietarul maşinii, până la urmă toţi suntem obligaţi să respectăm legea şi să circulăm respectând legea”. 

Ce spune Ministerul de Interne despre scandalul iscat de fostul comisar-șef

„Ca urmare a raportului scris prezentat de către directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în legătură cu situația expusă în spațiul public, ministrul Afacerilor Interne a dispus încetarea împuternicirii ofițerului de poliție din funcția de director al Unității de Politici Publice a MAI. În continuare, comisarul-șef de poliție Ciocan Christian își va desfășura activitatea în funcția de execuție ocupată anterior în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române”, a anunțat ministerul.

Reacția sidicatului EUROPOL

Sindicaliștii de la EUROPOL au transmis un comunicat în care precizează cum s-au derulat evenimentele: 

„Faptele au fost constatate de către patrula de ordine publică din cadrul Secţiei 4 Poliţie. Atitudinea şi comportamentul manifestate de Ciocan au fost scandaloase, mai ales pentru poziţia pe care o ocupă, recurgând la ameninţări şi intimidări la adresa agenţilor, şi chiar i-a jignit afirmând că nu cunosc legea. Ciocan a pătruns pe o stradă  unde acţiona indicatorul «Accesul interzis» şi la solicitarea agenţilor a refuzat să se legitimeze, aşteptând probabil să fie recunoscut de la televizor. Ulterior, agenţii de poliţie au constatat că autoturismul condus de Ciocan are ITP-ul expirat din anul 2018, autoturismul nu era asigurat, lipsea una dintre plăcuţele de înmatriculare, nu avea actele asupra lui şi a refuzat să respecte indicaţiile poliţistului. Pentru cele 7 fapte, Ciocan a fost amendat cu aproximativ 6.000 de lei, iar ca măsuri complementare a fost reţinută plăcuţa cu numărul de înmatriculare şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru 30 de zile”, au scris sindicaliştii EUROPOL, care au publicat şi imaginile în care Ciocan era surprins făcând scandal în Secţia 4 Poliţie.   

Sindicaliștii și-au exprimat nemulțumirea în ceea ce privește reacția tardivă a ministrului. EUROPOL îi reproșează lui Bode și faptul că, în loc să ia imediat atitudine, ministrul s-a arătat mai degrabă revoltat de apariția imaginilor video pe Facebook, imagini cu scandalul făcut de Christian Ciocan în secția de Poliție. Sindicaliştii au susţinut că, prin lipsa de reacţie rapidă, ministrul Bode îşi asumă ca, la nivelul ministerului pe care îl conduce, subalternii săi să aibă astfel de comportamente faţă de lege, scrie Adevărul.

Unde va lucra acum Christian Ciocan

Christian Ciocan revine ca ofițer de execuție în Inspectoratul General al Poliției Române, potrivit unui comunicat al ministerului. El va lucra la Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității din cadrul IGPR, potrivit surselor G4Media.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
percheziileadevarul png
image
image
image
image
image
image
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
Alejandra Marisa Rodríguez jpg
lisa pisano transplant rinichi porc afp jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net