Gheorghe Dincă (66 de ani), suspectat de răpirea, sechestrarea, violarea și uciderea a două adolescente, și-a mărturisit crimele la două zile după ce a fost reținut și numai după ce a discutat cu un polițist pe care-l considera de încredere. Surse din cadrul anchetei au dezvăluit, pentru ”Adevărul”, cine este polițistul misterios.


Misterul recunoaşterii celor două crime, la două zile de la refuzul lui Gheorghe Dincă de a da vreun indiciu anchetatorilor, s-a spulberat după ce avocatul său din oficiu, Bogdan Alexandru, a dezvăluit într-un interviu televizat că suspectul de crime a cerut să vorbească doar cu un anume poliţist.
„A cerut să stea de vorbă cu un poliţist. A cerut să fie singur cu acest poliţist. Sper să nu mă-nşel, dar pe acel poliţist eu nu l-am văzut în grupul poliţiştilor de la Dolj, l-am văzut doar la faţa locului, acolo, şi presupun că este poliţist de la Olt. A rămas singur cu acel poliţist, chiar mi-a solicitat să rămână singur cu acel poliţist. A stat aproximativ o oră, să fie mai bine… Imediat a mărturisit, e vorba de minute. Cu acel domn poliţist l-am văzut discutând şi cu o zi înainte, în timpul percheziţiilor, fapt pentru care şi a doua zi a solicitat să discute cu dânsul şi a discutat inclusiv cu soţia inculpatului acest domn poliţist“, a declarat avocatul.

Poliţistul misterios are rude în Caracal

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Adevărul, că poliţistul misterios nu este însă din cadrul IPJ Olt, aşa cum a presupus avocatul Bogdan Alexandru, şi nici nu îl cheamă Marius Preda, aşa cum s-au lansat speculaţii în presă. Există un poliţist cu numele Marius Preda la Poliţia Caracal, însă acesta nu a fost implicat nicicum în caz. Cel cu care a dorit să vorbească Gheorghe Dincă este poliţist judiciarist în Bucureşti, după cum ne-au declarat surse apropiate anchetei.

„Este un poliţist foarte bun de Judiciar, din Bucureşti, nicicum din Caracal sau de unde se mai speculează. Inculpatul a solicitat să discute cu dumnealui întrucât poliţistul are rude în zona respectivă şi inculpatul îl ştie din vedere, ştie că e poliţist bun şi are încredere în el. Inculpatul a susţinut că nu are încredere nici în avocat. Acest lucru (n.r. - discuţia cu inculpatul) s-a întâmplat în baza delegării procurorului de caz. (…) Poliţistul era, întâmplător, în zona respectivă, la rude, s-a făcut o delegare, s-a întâmplat totul într-un cadru formal. (…) Inculpatul a început să vorbească: să spună unde e telefonul mobil, unde e cartela, să spună ce a mai indicat el în dosar“, au declarat sursele Adevărul.

Purtătorul de cuvânt al DIICOT, procurorul-şef Mihaela Porime, a confirmat că recunoaşterea a fost făcută în prezenţa acelui poliţist şi că acesta era delegat în anchetă. „Cu ocazia cercetării la faţa locului inculpatul a dat o declaraţie orală, în prezenţa procurorului de caz, a avocatului şi un poliţist delegat în cauză. Ulterior, la sediul DIICOT, inculpatul a dat declaraţie scrisă în prezenţa apărătorului din oficiu“, a mai declarat Porime.

Citește și:

Mărturiile halucinante ale lui Dincă cu privire la Luiza: «I-am oferit o partidă de sex, dar se prefăcea că nu vrea»

Gheorghe Dincă ar fi ucis-o pe Luiza în ziua răpirii. Ce spun anchetatorii despre oasele găsite în pădure

 
 
Loading...