Cine este ambulanțierul din Suceava ucis de coronavirus. Avea 53 de ani și era sigur că organismul lui va rezista

Ultima actualizare:

    foto: arhiva Click!
foto: arhiva Click!

Cristian Stupiuc, primul cadru medical ucis de infecția cu noul coronavirus, avea 53 de ani și lucra la Ambulanța Suceava de peste 20 de ani, la fel ca tatăl lui. Colegii bărbatului spun că ambulanțierul a început să se simtă rău în urmă cu două săptămâni, dar a preferat să se trateze acasă, convins că organismul lui va rezista infecției.

Colegii lui Cristian Stupiuc spun că în urmă cu aproximativ două săptămâni acesta s-a simțit rău și a plecat acasă. În 23 sau 24 martie a mers la Direcția de Sănătate Publică Suceava și, pentru că avea simptome specifice pentru infecția cu coronavirus, a fost testat. În 30 martie a fost confirmat pozitiv, dar nu a mers la spital, preferând să se trateze acasă.

"Suntem în stare de șoc, am pierdut un coleg foarte drag și nu ne vine să credem. Fac un apel la toți cei care se simt rău să meargă la spital sau să ia legătura cu medicul de familie, să urmeze tratamentul recomandat”, a declarat pentru Monitorul de Suceava purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță Suceava, Adrian Săraru.

El a mai spus că medicii de la Ambulanță au vorbit zilnic cu colegul lor și i-au indicat cum să se trateze.

Liderul de sindicat de la Serviciul Județean de Ambulanță Suceava, Daniel Feher, a declarat pentru Mediafax că aproximativ 50 de angajați ai Stației Suceava a SAJ au fost confirmați cu COVID-19.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net