Cum poți împiedica executarea silită dacă nu plătești ratele la timp. Sfaturi ca să nu ajungi în această situație

Ultima actualizare:

    Executarea silită a casei poate fi evitată dacă urmați sfaturile specialiștilorFoto: Shutterstock
Executarea silită a casei poate fi evitată dacă urmați sfaturile specialiștilorFoto: Shutterstock

Nu poți plăti ratele la creditul bancar? E clar că dacă depășești teremenul de 90 de zile, poți ajunge oricân executat. Cei de la Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) explică ce trebuie să faci ca să nu ajungi în această situație.

Totul se poate negocia, inclusiv executarea silită în caz de neplată a ratelor către bancă, dacă o faceți la timp.

CSALB a primit în anii 2020 și 2021 peste 130 de cereri de negociere cu banca, din parte aunor clienți împotriva cărora se începuse procedura de executare silită.

În cinci situații băncile au acceptat să intre în conciliere.

“Faptul că există câteva excepții în care băncile au intrat în dialog cu consumatorii chiar și în situația în care s-a ajuns la executare silită, arată că și în al 13-lea ceas se pot găsi soluții amiabile de conciliere în relația dintre cele două părți. Cu toate acestea, consumatorii trebuie să știe că este foarte dificilă atât acceptarea negocierii de către bancă, cât și concilierea în sine, dacă au început demersurile de executare silită. Unul dintre motive este că în relația consumator-bancă a intervenit și executorul. Astfel, angajamentele de plată trebuie propuse executorului, iar apoi trebuie validate de către bancă. În plus, intervin și cheltuielile de executare de care consumatorul trebuie să țină cont, chiar dacă demersul făcut prin intermediul CSALB este gratuit pentru el”, explică Alexandru Păunescu, președintele colegiului de coordonare al CSALB.

Sfaturi ca să nu ajungi în să fii executat silit

Tocmai de aceea, specialiștii vă fac următoarele recomandări:

  • Nu întârziați cu achitarea ratelor la credite cu mai mult de 90 de zile. În acel moment creditul este adus la scadență anticipată, iar banca poate să înceapă demersurile de recuperare a creanței sale;
  • Trebuie să inițiați dialogul cu banca sau să vă adresați CSALB până la termenul de 90 de zile de neplată a ratelor;
  • Nu trebuie să evitați încercările băncilor de vă contacta. După cele trei luni de neplată, nu mai puteți plăti creditul în rate, ci sunteți datori cu toată suma restantă către bancă. În plus, eventualele dobânzi penalizatoare calculate în timpul perioadei de 90 de zile sunt mult mai mici decât sumele care vor fi datorate ulterior;
  • Fiți atenți cine sunt creditorii. De multe ori băncile nu au calitate de creditori, chiar dacă ele sunt cele care aplică efectiv măsura popririi pe conturi. Dacă banca nu are calitatea de creditor (este doar terț poprit), dar aveți conturi deschise la banca respectivă, nu trebuie să faceți demersuri în raport cu banca, ci cu creditorul care a dispus înființarea popririi (ANAF, de exemplu). Banca are obligația să instituie/aplice poprirea asupra conturilor, altfel fiind obligată să plătească suma respectivă către creditori din fondurile proprii.

Alte informații importante pe care trebuie să le ai în vedere:

  • După cele 90 de zile de întârziere datoria poate fi vândută de creditor către firme de recuperare a creanțelor, situație în care dispare posibilitatea soluționării prin intermediul CSALB, deoarece negocierea poate avea loc doar în relație cu entități supravegheate, monitorizate și reglementate/autorizate de Banca Națională a României;
  • Dacă creanța ajunge la un executor judecătoresc, vor fi demarate demersurile de executare silită: se va pune poprire pe conturi și salarii și/sau se va recurge la executare silită mobiliară sau imobiliară (în funcție de bunurile debitorului și/sau de garanțiile care s-au constituit);
  • Executorul judecătoresc vă va imputa cheltuielile efectuate pentru demersuri precum: colectarea informațiilor referitoare la bunurile urmăribile din patrimoniul consumatorului, notificări, somații, adresele trimise către bănci pentru înființarea popririi, cheltuieli de transport, onorariul  executorului/avocatului/experților desemnați în dosar;
  • Întârzierea plății ratelor atrage un efort de plată mai mare: odată cu executarea silită, salariul poate fi reținut în proporție de o treime. Dacă sunt mai mulți creditori se poate ajunge chiar la reținerea a 50% din venituri, în timp ce alte sume pot fi reținute în proporție de 100%.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net