De ce ar trebui să se vaccineze anti Covid-19 cei care au anticorpi și cât durează perioada de imunizare

Ultima actualizare:

    Și cei care au avut forme medii și severe de Covid-19 se pot vaccina împotriva virusului, pentru a-și prelungi perioada de imunitate
Și cei care au avut forme medii și severe de Covid-19 se pot vaccina împotriva virusului, pentru a-și prelungi perioada de imunitate

Dacă deja am făcut Covid-19 și m-am vindecat, trebuie să mă mai vaccinez? Este o întrebare care stă pe buzele multor români care au trecut prin boală. Iată ce spun specialiștii!

Vaccinul anti Covid-19 a ajuns și în țara noastră, ieri, 27 decembrie, fiind imunizate 960 de cadre medicale, în special cele care nu au s-au infectat până acum cu coronavirus.

Medicul Virgil Musta: ”Vaccinul îi ajută să-și creeze o revigorare a imunității”

Dar și  cele care au trecut prin boală se află pe listă și așteaptă să primească serul. Medicii spun că este foarte bine ca și ei să se vaccineze, pentru că le oferă o imunitate de lungă durată.

În plus, nu toți cei care au avut Covid-19 au făcut și anticorpi care să-i protejeze.

”Chiar și cei care au făcut forme severe de boală s-au reinfectat. Iar vaccinul îi ajută să-și creeze o revigorare a imunității. În cazul vaccinului, imunitatea este de cel puțin șase luni, arată studiile. Și vom vedea în timp dacă va fi nevoie de rapel sau de un alt vaccin”, a explicat Virgil Musta, managerul Spitalului ”Victor Babeș” din Timișoara. Imunizarea prin infectare pare că nu durează mai mult de trei luni.   

Imunitatea față de Covid-19 nu va dura mult

Pe de altă parte, specialiștii de la ”Regina Maria” sunt de părere că, în prezent, nu există suficientă informație legată de cât timp după infecție pesoana respectiva este protejată de a face din nou boala.

”Studiile inițiale au arătat că imunitatea față de Covid-19 nu va dura foarte mult, însă este nevoie de studii suplimentare pentru ca acest aspect să fie înțeles mai bine. Ca urmare, în acest moment Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor nu are un punct de vedere legat de vaccinarea pacienților care au avut deja boala”, arată medicii.

Peste 600.000 de români au avut Covid-19

Până acum, 618.429 de români au avut cronavirus, dintre care 543.341 au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.260 de noi cazuri și 104 decese.

Totodată, raportul autorităților arată că 35.604 persoane pozitive sunt izolate la domiciliu, iar 9.594, se află în izolare instituționalizată.

În plus, 54.874 sunt carantinate acasă, în timp ce 65 în spații ale statului.

Citește și: 

Vaccinurile pot da serioase reacții adverse? Răspunsul cercetătorilor

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net