De ce a început anul bisericesc la 1 septembrie? Ce semnificație are?

Ultima actualizare:

    Pe 1 septembrie este potrivit tradiției creștine, ziua în care Isus a ținut prima predică într-o bisericăFoto: basilica.ro
Pe 1 septembrie este potrivit tradiției creștine, ziua în care Isus a ținut prima predică într-o bisericăFoto: basilica.ro

Anul Nou Bisericesc a început la 1 septembrie deși conform calendarului”civil”, anul este pe sfârșite. Motivele sunt explicate pentru Click! de reprezentanții Patriarhiei

Data de 1 septembrie pentru începutul anului bisericesc a fost împrumutată de la evrei. Aceștia încep calendarul cu luna Tişri, adică cu septembrie. Potrivit tradiţiei, Mântuitorul Iisus Hristos şi-a început activitatea publică în ziua de 1 septembrie, când a intrat în sinagogă şi a citit cuvintele prorocului Isaia care profeţeau despre apariția sa dumnezeiască.”Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns ca să binevestesc săracilor. M-a trimis să vindec pe cei zdrobiţi cu inima; să propovăduiesc robilor dezrobirea şi celor orbi vederea; să slobozesc pe cei apăsaţi. Şi să vestesc anul plăcut Domnului“citează basilica.ro din Isaia 61, 1-2 şi Luca 4, 18-19.

Creația lumii a început pe 1 septembrie

Un alt motiv al sărbătoririi anului bisericesc în prima zi a lunii septembrie este tradiţia moştenită din Legea Veche, potrivit căreia în această zi a început creaţia lumii. Începutul Anului Nou bisericesc a fost instituit de Sfinții Părinți la Sinodul I de la Niceea. Ei au stabilit să se sărbătorească data de 1 septembrie ca un început al mântuirii creștinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind tuturor anul bineplăcut Domnului.

Cine a alcătuit cronologia creștină

Tot în ziua de 1 septembrie, Biserica a rânduit să fie pomenit Sfântul Cuviosul Dionisie Exiguul, din Dobrogea, care a alcătuit cronologia creştină, numărând pentru întâia oară anii începând de la Hristos. Canonizarea sa a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în ședința din 8-9 iulie 2008.”Datorită Sfantului Dionisie Exiguul afirmam astazi ca suntem in anul 2019 "după Hristos“, deoarece el a propus numărarea anilor începând cu Întruparea Domnului. Calendarul stabilit de el a fost adoptat în Italia in anul 527, mai târziu in Franța și în Anglia (Sinodul de la Whitby, 664), extinzându-se cu vremea în intreaga lume crestină”, descrie crestinortodox.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net