Dezvăluiri în cazul directorului din Târgu Jiu: «Da, eu eram, îi făceam o pedichiură»

Ultima actualizare:
Marian Rotaru s-a apărat cu o minciună
Marian Rotaru s-a apărat cu o minciună

Fotografia care-l surprinde pe un director de la Primăria Târgu Jiu în timp ce femeia de serviciu îi face pedichiura a făcut furori în mediul virtual. După apariţia imaginii şocante, Marian Rotaru a declarat că, de fapt, angajata îi punea o faşă elastică, pentru o luxaţie. Femeia de serviciu recunoaşte însă că se transformase în cosmeticiană pentru şeful ei.

Cu un picior în lighean şi cu celălalt în poala femeii de serviciu! Aceasta este ipostaza şocantă în care a fost imortalizat Marian Rotaru, directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu (DPP) din cadrul Primăriei Târgu Jiu. El a precizat că episodul respectiv datează din 2016 şi că nu i se făcea pedichiura. “Am avut o luxaţie la piciorul drept. Am fost la urgenţe şi mi s-a spus să ţin gheaţă cu faşă elastică. Mi-a pus soţia acasă, când am plecat la serviciu, dar gheaţa s-a topit şi am rugat-o pe femeia de serviciu să-mi lege o altă faşă. Pe masă nu este ojă, ci o sticluţă cu ulei. Am acte medicale care îmi dovedesc spusele“, a susţinut, sus şi tare, şeful DPP, pentru scandaldegorj.ro.


    Marian Rotaru s-a apărat cu o minciunăFoto: Facebook / Marian Rotaru
Marian Rotaru s-a apărat cu o minciunăFoto: Facebook / Marian Rotaru

Subalterna demontează însă minciuna directorului, recunoscând, pentru Mediafax, că se ocupa de unghiile lui Rotaru, la solicitarea acestuia: „Da, eu eram! Îi făceam o pedichiură! Este adevărul adevărului! Practic, nu m-a obligat. Eu am lucrat acum vreo 14 ani în aşa ceva, de 12 ani lucrez la Patrimoniu şi a auzit că mă pricep. Văd că spune că i-am pus o faşă, dar nu e adevărat! Îi faceam o pedichiură. M-a rugat şi în final nu am avut ce să fac. I-am făcut. A fost singura dată“.  

«Ne tot stresează»

Femeia de serviciu dezvăluie că a fost jignită adesea de director şi că i s-a făcut şi rău la locul de muncă. „Eu, care am şi nişte probleme de sănătate, o dată am fost luată cu salvarea de la serviciu. Ne tot stresează, ne adresează înjurături. Eu, oricum, am un Dumnezeu deasupra capului, o familie, doi copii şi eu nu o să mint niciodată. Acum, dacă o să fiu dată afară, o să fiu umilită, asta mi-a fost soarta, până aici s-a mers. Poza este de la început, când a venit dânsul, acum doi ani”, adaugă angajata.

 „Voi cere o notă explicativă. Nu e o imagine care face cinste nici Direcţiei, nici Primăriei Târgu Jiu“, anunţase Marcel Romanescu, edilul oraşului, după ce a văzut imaginea. 

Click! spune

Potrivit scandaldegorj.ro, şeful DPP are un salariu lunar brut de 10.955 de lei. În vara anului trecut, Rotaru şi-ar fi pus subordonaţii să-i cosească iarba la vila pe care o deţine în cartierul Ursaţi, alegându-se doar cu o mustrare, în urma unei cercetări administrative.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net