Dosar penal în urma înregistrărilor cu Traian Băsescu, prezentate de Sebastian Ghiţă

Ultima actualizare:

    Traian Băsescufoto: adevărul
Traian Băsescufoto: adevărul

Parchetul General a deschis dosar penal după înregistrarea cu Traian Băsescu dată de Sebastian Ghiţă, se arată într-un comunicat al Ministerului Public. Fostul preşedinte a declarat că salută decizia Parchetului.

Sebastian Ghiță a făcut publice la România TV o serie de înregistrări audio care l-ar avea protagonist pe fostul președinte Traian Băsescu. Fostul președinte vorbește de diverși judecători, iar la un moment caracterizează statul ca fiind unul ''mafiot" . 

Parchetul General a deschis dosar penal după aceste înregistrări, potrivit unui comunicat al Ministerului Public, notează hotnews.ro. Traian Basescu a scris chiar şi un mesaj pe Facebook: "Salut decizia Parchetului General de a se autosesiza în chestiunea dezvălurilor făcute de Sebastian Ghiţă la România Tv".

"Ca urmare a vehiculării în mass media a unor informaţii privind posibile imixtiuni în actul de justiţie, astfel cum a rezultat dintr-o înregistrare făcută publică de fostul deputat Sebastian Ghiţă în care este redat un dialog între fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi o altă persoană, Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

În cursul zilei de astăzi, 4 ianuarie 2016, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice prin materialul difuzat pe data de 3 ianaurie 2017 pe postul România TV. În această înregistrare, Traian Băsescu relata despre informaţiile pe care le primea în legătură cu cauze judiciare aflate în curs de soluţionare. Pe măsura derulării cercetărilor vom informa opinia publică", se mai arată în comunicat.  

Sebastian Ghiță vorbește în deschiderea înregistrării despre mai multe presupuse înscenări pentru diverse persoane politice ale vremii precum Adrian Năstase, Mircea Geoană, Mona Pivniceru sau Dan Voiculescu.

Potrivit celor spuse de Sebastian Ghiță, înregistrările aparțin chiar fostului președinte Traian Băsescu. Iată ce se spune în presupusa înregistrare ambientală dintre Traian Băsescu și un alt interlocutor:

''Şi aveţi înregistrări cu toţi?Traian Băsescu: Coldea, doamna Kovesi, judecătoarea Camelia Bogdan. Bă, da' să vezi conversaţia când îmi spuneau că îl luăm pe Mustaţă din complet.

Traian Băsescu: Da? Hai băieţi să-l aruncăm în aer! Vreţi să-mi distrugeţi familia?

Ce stat e ăsta domnule președinte? 

Traian Băsescu: Eu v-am spus de câteva ori, stat mafiot, na, eu știu ce spun.

Interlocutor: Probleme cu dosarul Voiculescu? 

Traian Băsescu: Să-i vezi cum vorbeau a doua zi după condamnarea care, cum le-o spusese cu trei zile înainte, s-a împlinit. Cum îmi spunea mâine îl luăm pe Mustață și intră Camelia Bogdan. Să îi vezi după o zi când spuneau am vorbit cu Camelia Bogdan și a spus că dacă aveam codul penal îi dădea 20 de ani, a putut să îi dea doar 10. Pe urmă trage concluziile Coldea, știi. Să-l vezi ce spectaculos e Coldea când trage concluzii. 

Interlocutor: Sunteți supărat pe ei.

Traian Băsescu: Camelia Bogdan a intrat judecător în dosarul ginerelui. Un judecător care duce dosarul de un an este schimbat și la ultimul termen a intrat Camelia Bogdan. Păi bă, Bogdan, eu te știu cine ești!", se arată în înregistrarea publicată de România TV.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net