Dr. Emilian Imbri, despre reacțiile organismului după rapel: „Febră, dureri musculare, tuse, rinoree”

Ultima actualizare:

    Rapelul vaccinului anti Covid-19 dă reacții adverse puțin mai severe, semn că organismul reacționează.
Rapelul vaccinului anti Covid-19 dă reacții adverse puțin mai severe, semn că organismul reacționează.

După a doua doză de vaccin este posibil să existe reacții ceva „mai zgomotoase”, care nu durează mai mult de o zi, dar care ar putea fi semnul că organismul, alertat de la prima doză, reacționează creând anticorpi, spune Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș” din București. El a declarat la Digi24 că a putut constata acest lucru în rândul personalului medical din instituția pe care o conduce.

Dr Emilian Imbri: „Reacțiile organismului sunt mai zgomotoase”

„Nu s-a întâmplat numai la noi, dar au fost cazuri mai numeroase de reacții post-rapel decât reacțiile după prima doză de vaccinare. La noi, din 500 de persoane câte am vaccinat pe 27-28-29-30 decembrie, au fost trei persoane care au acuzat o ușoară durere la locul respectiv sau a doua zi, brațul dureros un pic în zona deltoidului. Acum, din practic tot 500 de oameni vaccinați cu a doua doză, 14-15 oameni au avut manifestări mai serioase, depistabile și vizibile: febră, dureri musculare - dar dureri musculare, ca și cum ar zice omul „parcă eram bătut cu maiul”- , tuse, rinoree. Au fost o zi aceste manifestări, o zi a durat toată treaba asta, după care au dispărut aceste simptome. N-a fost nimic mai grav. Dar este de remarcat faptul, iar eu bănuiesc că este firesc, este reacția organismului, care de data asta reacționează, creând anticorpi”, a explicat Emilian Imbri, managerul Spitalului „Victor Babeș” din București.


    Medicul Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeș din București, a observat reacții adverse mai puternice în cazul unor persoane care au primit a doua doză de vaccin anti Covid-19
Medicul Emilian Imbri, managerul spitalului Victor Babeș din București, a observat reacții adverse mai puternice în cazul unor persoane care au primit a doua doză de vaccin anti Covid-19

Urmează și o testare de anticorpi în cazul persoanelor vaccinate

El a spus că va face în spital și o testare de anticorpi pentru a compara rezultatele imunizării între persoanele care n-au avut reacții și cele care au avut. „Suntem curioși și vom face o testare pe persoane care n-au avut, după a doua vaccinare, decât o ușoară astenie, să vedem care este nivelul de anticorpi după cele zece zile de la rapel, și să facem și la persoanele care au avut o formă mai zgomotoasă, să vedem dacă există și vreo diferență de nivel de anticorpi”, a spus Emilian Imbri.

El a precizat că a avut în rândul personalului său medical 7-8 persoane care erau infectate în momentul în care și-au făcut prima doză de vaccin, dar care nu știau că sunt infectate. „N-au știut și au dezvoltat boala la câteva zile, s-au pozitivat, a se vedea cazul dnei profesor Dorobăț, cel mai cunoscut în toată România, că la două zile după ce a făcut vaccinul, dumneaei s-a pozitivat și a făcut boala. În cazul lor, vaccinarea trebuie reluată, cu prima doză și rapel, cam la o lună după ce se vindecă”, a precizat dr. Emilian Imbri.

CITEȘTE ȘI: Raportul controalelor din spitale. Lista unităților medicale care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net