După coroană, fraţii Cioabă şi-au împărţit şi averea! Au apărut deja primele nemulţumiri

Ultima actualizare:

La coroană nu au vrut să renunţe nici în ruptul capului, aşa că romii s-au trezit cu doi rege, unul internaţional şi altul „stăpân” peste ţară.

Tradiţia romă spune că averea îi revine fratelui cel mic, Daniel Cioabă, însă nu a fost loc de înteţelegere nici aici. Dorin Ciobă, fiul cel mare al „regelui” Cioabă a pretins şi el o parte din averea estimată la aproximativ 3 milioane de euro.

Astfel, Dorin s-a ales cu spaţii comerciale în valoare de peste 500.000 de euro dar şi multe kilograme de aur. Declaraţia a fost făcută de mezinul familiei, în direct la România Tv. „Averea familiei se ridică undeva la 2-3 milioane. Dar aceşti bani sunt în imobiliare, nu sunt cash! I-am dat fratelui meu mai multe spaţii comerciale în valoare de 500.000 euro şi aur”, a declarat Daniel Cioabă.

Gurile rele spun că Dorin nu ar fi fost mulţumit de partea primită şi are pretenţii mai mare. Mezinul a declarat însă că nu a auzit de vreo nemulţumire a fratelui său şi că dacă e nevoie îi va da mai mult sau va lăsa o instanţă să decidă cât i se cuvine fiecăruia. Totodată, Daniel a ţinut să menţioneze că ţine legătura cu fratele său şi că nu ar exista nici o tensiune între cei doi.

Citeşte şi:

Romii, revoltaţi împotriva fraţilor Cioabă: «Jos regii!»

Au dormit sub cerul liber să aştepte înmormântarea regelui Cioabă

Dorin Cioabă îi acuză pe medicii turci: «Tatăl meu a murit din cauza unei intervenţii greşite»

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net