Din dragoste pentru marele poet! Născut cu numele de familie Mihai, un băiat din Vrancea a primit la botez prenumele Eminescu, la dorinţa unchiului său, cel care l-a şi creştinat. Tânărul Mihai Eminescu, care va împlini 25 de ani pe 23 ianuarie, a făcut un pas important în viaţă. El i-a făcut o surpriză Sarei, iubita sa, în weekend, cu o cerere în căsătorie.


Mihai Eminescu de Vrancea s-a născut în satul Călieni, comuna Năneşti, în 1995. „Copilul mi l-a botezat cumnatul meu şi a fost plăcerea lui să-i dea prenumele Eminescu, iar soţul meu şi cu mine am fost de acord. La noi în sat mai sunt câteva persoane care poartă acest prenume, dar nici una dintre ele nu se numeşte şi Mihai”, spunea, pentru adevarul.ro, Gabriela Mihai, mama lui Eminescu.

Astăzi, când de la naşterea marelui poet al românilor se împlinesc 170 de ani, tizul său din Vrancea se află la Caracal, unde se pregăteşte pentru a deveni soldat profesionist. Absolvent al  Colegiului Tehnic “Edmond Nicolau” din Focşani i-a cerut mâna iubitei sale, Sara, în weekend.

Cei doi sunt împreună de şapte ani şi trei luni, după cum s-a confesat Eminescu, iar răspunsul fetei nu s-a lăsat aşteptat, fiind făcut public, ”Da. Te iubesc”, şi pe reţelele sociale. 

e28-eminescu1.jpg

Viitorul militar, împreună cu Sara, pe care a cerut-o de nevastă

Mihai Eminescu îşi poartă cu mândrie numele, chiar dacă este nevoit să facă mai mereu dovada că nu este pus pe şotii. „Port tot timpul buletinul la mine, fiindcă mă scoate din încurcături. Primii care nu m-au crezut au fost colegii de clasă. Şi când am dat examen pentru permisul de conducere, poliţiştii au crezut că fac mişto şi tot buletinul m-a salvat. Am avut şi avantaje de pe urma numelui, în sensul că unii profesori au fost mai indulgenţi cu mine”, povesteşte amuzat Mihai Eminescu.

Tânărul consideră că nu este deloc o povară să poarte acelaşi nume cu ilustrul poet, pe care îl respectă, fără a avea însă preocupări literare. „Pe Mihai Eminescu l-am studiat pentru că am fost obligat, prin lecturile din programa şcolară. Mi-a plăcut mult poezia «Fiind băiet, păduri cutreieram», care mă reprezintă”, încheie el.

 

Loading...
Citeste tot despre: