Nu se închid şcolile şi grădiniţele, dar pe copii îi aşteaptă o vacanţă prelungită, din 2 aprilie până pe 4 mai, după cum a anunţat marţi ministrul Educaţiei. În aceste condiţii, întreaga structură a actualului an şcolar se dă peste cap. Evaluările de la clasele primare sunt reprogramate, examenul de Evaluare Naţională ar putea fi decalat, iar vacanţa de vară începe mai târziu.


Pandemia ne schimbă regulile din mers. De pe o zi pe alta aflăm că intrăm sau ieşim din carantină, că putem călători sau nu, că avem alte strategii şi alte măsuri de respectat.

Copiii sunt şi ei prinşi în acest iureş. Şcolile ba li se deschid, ba trec în online, s-a schimbat modul de predare, de evaluare... Mai nou, s-ar putea schimba întreaga structură a anului şcolar. Ministrul Educaţiei a anunţat marţi seara un nou calendar, ce vizează întreg învăţământul preuniversitar. Iată care sunt modificările anunţate până acum, cu menţiunea că ele sunt încă în discuţii!

Şcoală până la finalul lunii

În această săptămână, elevii claselor a XII-a şi a XIII-a din toată ţara dau simularea examenului de Bacalaureat. Din 29 martie va fi rândul elevilor de clasa a VIII-a să dea simularea Evaluării Naţionale.

Ultima probă scrisă, cea de Limba şi literatura maternă, va avea loc miercuri, 31 martie. Se merge la şcoală până la finalul săptămânii, apoi se intră în vacanţa de primăvară.

„Simulările se vor derula în toate localităţile care nu vor fi carantinate, chiar dacă se depăşeşte pragul de 6 la mie. Aceste testări se încheie la 31 martie, deci şcolile vor rămâne deschise cel puţin până la 1 aprilie”, a promis ministrul Sorin Cîmpeanu.

Vacanţă de primăvară în perioada 2 aprilie – 4 mai

Marţi seara, ministrul Educaţiei a anunţat că propune extinderea vacanţei de primăvară pentru tot învăţământul preuniversitar. Aceasta va dura o lună, din 2 aprilie până pe 4 mai, şi cuprinde atât Paştele catolic, cât şi pe cel ortodox.

„Am transferat două săptămâni din vacanţa de vară în cea de primăvară. Astfel, perioada lunii aprilie, care este cea mai critică din perspectivă epidemiologică, va beneficia de o scădere a mobilităţii prin acordarea acestei vacanţe. Învăţământ online la clasele primare ar fi fost greu de imaginat”, şi-a motivat decizia oficialul.

Programul evaluărilor

Evaluările pentru clasele a patra şi a şasea rămân la datele stabilite, iar cele de la clasa a doua vor fi programate în luna mai.

Calendarul examenelor

  • Bacalaureatul se va da la datele stabilite, în perioada 28 iunie-1 iulie, cu afişarea rezultatelor finale pe 9 iulie. 

examene_copy.jpg

Data examenului de Bacalaureat rămâne neschimbată
  • Examenul de Evaluare Naţională va fi decalat şi va avea loc în perioada 5-8 iulie. După această dată va avea loc admiterea la liceu. 

Când începe vacanţa de vară

Această vacanţă de primăvară prelungită duce şi la un an şcolar mai lung, pentru că finalul semestrului II se va decala două săptămâni. Astfel, vacanţa mare nu va mai începe la 18 iunie, ci la 2 iulie.

vacanta_copy.jpg

Va fi mai scurtă vacanţa mare?

Excepţii fac elevii de clasa a XII-a, care termină la 18 iunie (în loc de 4 iunie) şi cei de clasa a VIII-a, care vor termina pe 25 iunie (în loc de 11 iunie). Învăţământul profesional şi tehnic termină pe 23 iulie (în loc de 9 iulie).

Deocamdată nu e nimic sigur! 

După ce marţi a anunţat toate aceste modificări, primite cu reticenţă de părinţi şi elevi, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat miercuri că e deschis la noi propuneri. O altă variantă pe care o ia în calcul este ca şi examenul de Evaluare Naţională să rămână pe calendarul actual, iar restul elevilor să încheie şcoala doar cu o săptămână mai târziu, adică pe 25 iunie. Vacanţa de primăvară rămâne cum s-a anunţat marţi, adică în perioada 2 aprilie-4 mai.

De ce s-au făcut aceste modificări

Ministrul Sorin Cîmpeanu a explicat într-o intervenţie la B1 TV că, dacă nu ar fi făcut această modificare a structurii anului şcolar, şcolile riscau să se închidă rând pe rând, în frunte cu Bucureştiul, unde incidenţa îmbolnăvirilor a depăşit 6 la mie. 
Astfel, într-o înţelegere cu Ministerul Sănătăţii, s-a acceptat modificarea structurii, cu promisiunea ca şcolile să rămână deschise chiar dacă localitatea depăşeşte incidenţa de 6 la mie. 
Ele se închid doar în momentul în care se declară carantina. Ordinul comun care prevede acest lucru a fost publicat marţi seara în Monitorul Oficial. 
„Şcolile trebuie să se închidă ultimele, doar dacă e nevoie. Am fi într-o situaţie absurdă dacă am avea terase, mall-uri şi alte localuri deschise şi am închide şcolile”, a declarat Cîmpeanu, citat de Digi24.

Elevii şi părinţii nu sunt de acord

Consiliul Naţional al Elevilor nu este de acord cu prelungirea vacanţei de Paşte, motivând că asta va duce la o ruptură în ritmul de învăţare al copiilor. 
Şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP) este nemulţumită că nu a fost consultată în prealabil; spune că decizia va avea impact negativ asupra unei generaţii de elevi şi solicită revenirea la programa iniţială. 
„Cum vă veţi uita în ochii copiilor care vor avea de susţinut examene naţionale purtând mască, în luna lui Cuptor?”, întreabă FNAP, într-un comunicat. Joi, 25 martie, va avea loc o şedinţă între autorităţi şi reprezentanţii elevilor şi părinţilor, pentru negocieri.

 

 
 
Loading...