EXCLUSIV Tir-ul groazei în care au murit bolnavii sufocați s-a mai defectat. La Spitalul Județean Ploiești i s-a stricat climatizarea

Ultima actualizare:

    Tir-ul groazei s-a aflat câteva luni și în curtea Spitalului Județen de Urgență Ploișeti, unde i s-a defectat climatizareaFoto: observatorulprahovean.ro
Tir-ul groazei s-a aflat câteva luni și în curtea Spitalului Județen de Urgență Ploișeti, unde i s-a defectat climatizareaFoto: observatorulprahovean.ro

Tir-ul groazei în care au murit bolnavii de Covid-19 sufocați s-a mai defectat. Anul trecut, acesta s-a aflat în curtea Spitalului Județean Ploiești și s-a stricat climatizarea în plină vară. Pacienții erau ținuți la 40 de grade, astfel că au fost mutați la alte clinci.

Locurile insuficiente în spitale a făcut ca autoritățile să găsească o soluție de avarie. Au transformat tir-urile SMURD în unități mobile de terapie intensivă, pentru cazurile grave de Covid-19, care nu mai prind un loc într-o clinică.

Sunt suprasolicitate, nu au fost gândite să funcționeze non-stop, astfel că sistemele din aceste tir-uri se defectează.


    De data aceasta, camionul roșu de urgență s-a aflat în curtea Spitalului ”Victor Babeș, din Capitală, când s-a defectat din nouFoto: Inquam
De data aceasta, camionul roșu de urgență s-a aflat în curtea Spitalului ”Victor Babeș, din Capitală, când s-a defectat din nouFoto: Inquam

Ieri seară, 12 aprilie, trei pacienți ventilați mecanic, aflați în tir-ul din curtea Spitalului ”Victor Babeș”, din București, au murit sufocați, după ce instalația de oxigen s-a defectat. Singuri nu puteau să respire.

Alți cinci bolnavi au fost mutați de urgență: unul într-o altă secție din Spitalul ”Victor Babeș” și restul la Spitalul ROL2 de la Otopeni, la „Bagdasar Arseni” și la Floreasca. 

Între timp, Click! a aflat pe surse că tir-ul groazei nu este la prima defecțiune. Pe 23 august 2020, în plină caniculă, aceeași unitate mobilă de ATI pe roți s-a stricat.

Se afla în curtea Spitalului Județean Ploiești (SJP), când nu a mai mers sistemul de climatizare. Echipa tehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență a încercat să-l repare, a funcționat patru ore, dar a cedat din nou. Cum nu au fost piese de schimb, a anunțat că reparația va mai dura. Cu opt pacienți în stare gravă, conectați la aparate, ținuți la 40 de grade, directorul medical, Sebastian Toma, a fost nevoit să caute locuri pentru ei. A reușit să-i mute la Spitalul CF, în spitalul de la Câmpina, dar și la cel din Sf. Gheorghe.

Tir-ul SMURD fusese adus în curtea SJP în iunie, dar, după incidendul din august, acesta nu a mai fost funcțional. Unitatea mobilă de terapie intensivă a fost mutată în octombrie, iar conducerea spitalului din Ploiești a invocat atunci lipsa personalului medical.

Tir-ul groazei a fost mutat de la Ploiești la București, în octombrie

„Cel mai probabil unitatea mobilă va fi transferată la un centru universitar din ţară, probabil Bucureşti sau Iaşi, acolo unde se află o echipă mai mare de medici şi rezidenţi. La noi, în ciuda eforturilor care s-au făcut, nu am reuşit să asigurăm o linie de gardă. La început au fost detaşaţi la Ploieşti medici rezidenţi din alte judeţe, dar şi aceştia trebuie supravegheaţi de un medic specialist pentru a avea o acoperire legală în caz de malpraxis”, a explicat atunci Sebastian Toma. A ajuns la Spitalul ”Victor Babeș”, din Capitală, și a luat trei vieți.

Ventilatorul tir-ului din curtea Institutului ”Marius Nasta” a luat foc 

Și nu este singurul incident! Pe 21 februarie 2021, ventilatorul unității mobile de ATI, aflate la Institutul ”Marius Nasta”, a luat foc.

În interior se aflau șapte pacienți cu forme severe de coronavirus, ventilați non-invaziv, care au fost mutați în secții ale spitalului.

Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă, dar nu nu se știe încă concluziile la care au ajuns.

România are cinci tir-uri de ATI, patru dintre ele donate

O singură unitate mobilă de terapie intensivă poate oferi asistenţă medicală pentru 12 pacienţi care au o formă medie a bolii provocată de SARS-CoV-2, iar România are cinci.

Una a fost cumpărată printr-o strângere de fonduri separată și se află la Spitalul Județean Suceava, în timp ce restul de patru au fost donate vara trecută Inspectoratului pentru Situații de Urgență în urma unei campanii umanitare derulate de Fundațiile SMURD și Mereu Aproape.

Pentru dotarea lor s-au alocat și bani de la Guvern. Unele dintre ele au avut nevoie de reparații la scurt timp după ce au fost achiziționate.

La Botoșani, spre exemplu, Tir-ul ATI a fost scos temporar din uz după ce a plouat pe el.

Citește și: 

„TIR-ul lui Arafat”, ţinut degeaba la Ploieşti. Nu există medici dispuşi să lucreze în unitatea mobilă ATI

Trei pacienți au murit în unitatea mobilă de la Victor Babeș, din cauza instalației de oxigen. Serviciul Omoruri a deschis o anchetă

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
mario scurtu jpeg
image
image
image
image
image
image
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net