Fostul prefect de Constanța, Ioan Albu, a provocat duminică seară (16 februarie) un accident mortal pe un drum național din județ. El se afla la volanul unui Range Rover. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 19:15, pe DN3. Proba cu alcooltestul a relevat că fostul prefect, în vârstă de 38 de ani, avea 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.


Ioan Albu ar fi intrat pe contrasens, pe drumul dintre localitățile Ciocârlia de Sus și Cobadin și a lovit din plin un autoturism care se depasa din sens opus. Șoferul acestui autoturism, în vârstă de 44 de ani, a murit pe loc. La fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Medgidia a ISU Dobrogea, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. De asemenea, a fost alocată și o ambulanță terapoie intensivă mobilă, potrivit ctnews.ro.

Ioan Albu s-a ales cu dosar penal pentru ucidere din culpă

accident-ioan-albu.jpg

Accidentul provocat de prefectul Ioan Albu
Proba cu alcooltestul a relevat că fostul prefect, în vârstă de 38 de ani, avea 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat
Foto: ctnews.ro

 

„Astăzi (duminică, 16 februarie n.r) în jurul orei 19.15, un bărbat de 38 de ani, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice (0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat) a condus un autoturism pe DN 3, dinspre Ciocârlia de Sus către Cobadin și, ajungând la km 230+400 m, ar fi pătruns pe contrasens, unde ar fi intrat în coliziune frontală cu un autoturism care se deplasa din sens opus. În urma impactului, a rezultat decesul la fața locului al celui de-al doilea conducător auto, de 44 de ani”, a anunțat IPJ Constanța.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice

ioan-albu.jpg

Ioan Albu
Ioan Albu are 38 de ani
Foto: Arhiva personală
Loading...