Grav accident feroviar în județul Harghita. Doi morți și 100 de călători evacuați, după ce un tren a lovit un autoturism

Ultima actualizare:

    foto: Click!
foto: Click!

Două persoane au murit carbonizate în urma unui grav accident feroviar, petrecut duminică, la periferia municipiului Miercurea Ciuc. Un tren a lovit un autoturism, iar în urma impactului maşina a luat foc, incendiul extinzându-se la una dintre locomotivele trenului.

"Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că pe magistrala 400, la ieşire din municipiul Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, la o trecere la nivel cu calea ferată, prevăzută cu indicator rutier STOP, un tren care circula pe relaţia Iaşi-Braşov a acroşat un autoturism. În urma coliziunii, autoturismul a luat foc, incendiul extinzându-se la o locomotivă a trenului. Două persoane din autoturism au decedat, fiind carbonizate. Traficul feroviar este oprit pentru intervenţia echipajelor specializate. Cei aproximativ 100 călători din tren au fost evacuaţi, nefiind răniţi. Incendiul a fost lichidat, iar în acest moment se faxe cercetarea la faţa locului pentru a se stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului". 

La fața locului fost trimise 3 echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

Știre în curs de actualizare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net