Hotel pentru cauciucuri de vară, la Timişoara. Vezi cât te costă să îţi păstrezi anvelopele aici!

Ultima actualizare:

Şoferii timişoreni îşi pot depozita cauciucurile de vară într-un loc special amenajat în acest sens. Mecanismul este foarte simplu, spun cei care se ocupă cu depozitarea acestora: clienţii îşi lasă cauciucurile de vară acolo în timpul iernii, iar primăvara sunt sunaţi pentru a şi le schimba. Ba mai mult, cei de la vulcanizare oferă şi o serie de servicii adiţionale, cum ar fi întreţinerea corectă a cauciucurilor, curăţarea acestora şi chiar montarea acestora la început de sezon.

Radu Druţa este administatorul unei firme de vulcanizare şi se ocupă şi de gestionarea unui hotel de anvelope. Bărbatul spune că în fiecare an „găzduieşte" şi întreţine mai bine de 3.000 de cauciucuri. Chiar dacă şi-a deschis afacerea acum trei ani, în plină criză, administratorul mărturiseşte că numărul clienţilor este în plină creştere de la an la an, iar clienţii se fidelizează şi chiar mai aduc cunoscuţi la depozit. „Avem mai bine de 1.000 de clienţi, pe care i-am acumulat în numai trei ani. Asta pentru că oferim o serie de servicii adiţionale, pe lângă depozitarea anvelopelor, servicii care sunt incluse în preţ", a declarat Druţa.

Află cât costă să îţi depozitezi cauciucurile timp de un sezon şi de ce servicii adiţionale poţi beneficia AICI!

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net