«I-am pus cip lui Hugo de trei luni»

Ultima actualizare:

    Hugo face parte  din rasa Golden  Retriever şi  are cinci ani
Hugo face parte din rasa Golden Retriever şi are cinci ani

În România nu există o statistică cu numărul de câini. Se înmulţesc pe capete, iar unii dintre ei ajung pe străzi. Ca să nu mai existe astfel de probleme, autorităţile îi obligă pe cei care cresc patrupede să le microcipeze şi să ia cu ei carnetul de sănătate atunci când ies la plimbare . Amenzile sunt usturătoare!

Dispozitivul se pune la cabinetul veterinar. Ai câine? Mergi cu el la un cabinet veterinar ca să-l înregistrezi. Asta presupune ca micul tău prieten să fie microcipat şi să i se elibereze un carnet de sănătate. Cipul este introdus sub piele, la ceafă. Procedura nu este dureroasă, iar dispozitivul, care cântăreşte doar 0,2 grame, nu-l va deranja. "L-am microcipat pe Hugo acum trei luni. Procedura este foarte bună", ne-a spus Gheorghe Popescu, 59 de ani.

Costă între 50 şi 65 de lei. Microcipul se poate pune la orice cabinet veterinar şi costă între 50 şi 65 de lei, în funcţie de tariful perceput de fiecare medic în parte.

Potrivit preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare (ANSVSA), Vladimir Mănăstireanu,  câinii se identifică şi se înregistrează cu respectarea următoarelor termene: câinii nou născuţi cu proprietar - în maximum 90 de zile de la fătare, dar în orice caz înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a acestora, câinii adulţi cu proprietar - până la data de 1 ianuarie 2015 şi înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice a lor şi cel mai târziu înaintea vaccinării contra rabiei, iar cei proveniţi din adăposturile publice - în momentul adopţiei, înainte de a părăsi adăpostul.

Microciparea te ajută să-l găseşti. În momentul în care animalul a fost microcipat, el primeşte un număr, un fel de CNP. Pe baza lui se poate afla orice despre el. Câţi ani are, de câte ori a fost vaccinat, istoricul medical, numele proprietarului, adresa unde locuieşte.

Cu ajutorul dispozitivului, câinele poate fi găsit cu uşurinţă în cazul în care l-ai pierdut sau a fost furat. Angajaţii de la Poliţia Animalelor îl pot identifica cu ajutorul unor cititoare de cipuri.

Se înregistrează la RECS. Pentru înregistrarea câinilor, proprietarii vor prezenta medicilor veterinari, operatori ai Registrului de Evidenţă a Câinilor cu Stăpân (RECS), documentele şi informaţiile de identificare necesare şi vor solicita identificarea electronică cu microcip aprobat de ANSVSA.

Înregistrarea în RECS a câinilor se realizează odată cu microciparea şi eliberarea carnetului de sănătate, în cazul prezentării proprietarilor la sediul operatorilor (cabinete veterinare), respectiv în maximum cinci zile de la implantarea microcipului, în cazul deplasării medicului veterinar la acasă la proprietarsau în cazul în care, din motive tehnice, nu a fost posibilă înregistrarea în RECS.

Amenzi de până la 10.000 de lei. Toţi câinii cu stăpân trebuie să fie microcipaţi, să aibă carnet de sănătate şi apară în registru până la 1 ianuarie 2015. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla, proprietarii vor plăti amenzi cuprinse între 2.000 şi 10.000 de lei. Cei de la Poliţia Animalelor au început deja să patruleze prin parcuri şi pe străzi şi verifică toate animalele cu stăpân care le ies în cale. Dacă animalul a fost vândut, pierdut, furat sau a murit, trebuie anunţat veterinarul în maximum şapte zile de la producerea evenimentului.

Mircea Chiriţescu, medic veterinar

"Ideea înregistrării câinilor este foarte bună, însă, perioada este prea scurtă. Potrivit legii, animalele trebuie microcipate şi identificate până la 1 ianuarie 2015. În străinătate, animalele au trecut prin acestă procedură de mult timp şi a fost bine, nu cred că la noi va fi altfel. E bine şi pentru stăpân, că dacă îl pierde se va putea găsi cu uşurinţă, dar şi pentru autorităţi, întrucât va exista o bază de date exactă cu numărul câinilor cu stăpân din ţară", ne-a declarat Mircea Chiriţescu, medic veterinar.

simeon stalpnicul png

Toţii stăpânii de câini sunt obligaţi, începând de sâmbăta trecută, să aibă carnetul de sănătate al animalului în buzunar, atunci când îl plimbă. În cazul în care patrupedul nu a avut niciodată carnet de sănătate, stăpânul riscă o amendă între de până la 10.000 de lei. "Am carnetul la mine. E vizat la zi, iar Bety are toate vaccinurile făcute. Aşa e normal să se întâmple cu toţi câinii care ies pe stradă", este de părere Nicolae Vergheanu (35 de ani), ieşit cu căţeluşa la plimbare în Parcul Plumbuita, din Capitală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
ion iliescu 0 jpeg
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net