Încă un medic, răpus de COVID-19. "A pus binele pacienților înaintea binelui propriu"

Ultima actualizare:

    foto: rohealthreview.ro
foto: rohealthreview.ro

Medicul Sabina Viorica Ileana Moca, de la secţia de Medicină Internă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva, a murit după ce a fost infectată cu noul coronavirus. Vineri, femeia a fost condusă pe ultimul drum de către colegi, a informat conducerea SJU Deva. Este al treilea deces în județul Hunedoara, în rândul medicilor.

„A fost o colegă minunată, modestă şi amabilă cu toată lumea. Când spitalul a fost carantinat şi a fost nevoie să facem echipe de medici care să se ocupe de pacienţii internaţi cu această cumplită boală, Sabina a răspuns prezent, punând binele pacienţilor înaintea binelui propriu. Am condus-o azi pe ultimul drum, dar o vom păstra mereu în memorie ca o bună colegă, veselă şi plină de viaţă”, se arată într-un mesaj postat pe pagina oficială de Facebook a SJU Deva.

Doctorul a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie din Timișoara în 1985, spacializarea Medicină Generală. Ulterior a obținut competență în planificare familială și a lucrat în Spitalul Județean de Urgență Deva din 1996. Ea este cel de-al treilea medic din judeţul Hunedoara care îşi pierde viaţa după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19, scrie publicația renasterea.ro. În aprilie doctoriţa Mirela Feier, de la Spitalul Brad, şi în 13 noiembrie, medicul primar pediatru Emilia Biber, de la Spitalul Municipal Hunedoara, au decedat din aceeaşi cauză.

Citește și:

Dr. Chemal Taner, renumit medic stomatolog, ucis de Covid-19 la 49 de ani. Soții Esca-Eram au fost în trecut pacienții lui

Un doctor din Hunedoara a murit din cauza coronavirusului. Este al treilea medic din România răpus de Covid-19

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net