Informația că școala începe pe 6 aprilie, infirmată de Ministerul Educației: "Vom formula un denunț penal"

Ultima actualizare:

    MEC va face denunţ penal pentru a fi identificate persoanele care au distribuit aceste înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii.FOTO: Click!
MEC va face denunţ penal pentru a fi identificate persoanele care au distribuit aceste înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii.FOTO: Click!

Miercuri (1 aprilie), chiar de ziua internațională a păcălelilor, pe internet a circulat o știre falsă care anunța că se vor relua cursurile începând cu 6 aprilie. Ministerul Educaţiei a ținut să precizeze că acel document care imită un ordin de ministru şi care se referă la reluarea cursurilor în unităţile de învăţământ este unul fals. De asemenea, MEC va face denunţ penal pentru a fi identificate persoanele care au distribuit aceste înscrisuri false, care au rolul de a genera confuzii.

"Vă informăm că informaţiile şi documentul puse în circulaţie astăzi, 1 aprilie, în spaţiul public, potrivit cărora structura anului şcolar 2019-2020 a fost modificată, sunt false! Vă rugăm să vă informaţi doar din surse oficiale şi vă asigurăm că Ministerul Educaţiei şi Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de MEC, conform news.ro. Aceste decizii depind strict de evoluţia pandemiei generate de coronavirus/COVID-19.

"Documentul nu este emis de Ministerul Educației și cercetării"

"Ministerul Educaţiei şi Cercetării va formula denunţ penal pentru ca organele abilitate să identifice persoanele care se fac vinovate de distribuirea în spaţiul public a unor înscrisuri false care au rolul de a genera confuzii. Ministerul Educaţiei şi Cercetării se delimitează categoric de acţiunile acestor persoane şi de conţinutul fals al documentului: documentul vehiculat în spaţiul public nu este emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării", mai scrie în comunicat.

În documentul la care se face referire, redactat în mod similar unui ordin de ministru, se arată că din 6 aprilie s-ar relua cursurile şcolare, fiind prezentate şi măsuri pentru respectarea distanţării sociale în clase.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net