La 9 ani, ucis de zid, când fura fier vechi

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Tragedie, ieri dimineaţă, într-o familie din localitatea Feteşti, judeţul Ialomiţa. Un copil de 9 ani a fost strivit de un zid sub privirile îngrozite ale părinţilor. Băiatul a supravieţuit până la spital, dar s-a stins în braţele medicilor.

Băiatul provenea dintr-o familie săracă, iar singura lor sursă de venit era fierul vechi pe care îl dezmembrau din clădirile dezafectate şi pe care îl vindeau ulterior la centrele de colectare a fierului vechi. Ieri, copilul se afla împreună cu rudele sale în incinta unui complex de porci dezafectat din zona oraşului Feteşti. La un moment dar, copilul s-a apropiat de un zid, iar construcţia s-a prăbuşit peste el. Panicate, rudele copilului au sunat la 112.

Imediat, un echipaj de la Ambulanţă a sosit la locul incidentului să-l transporte pe copilul de 9 ani la Spitalul Feteşti. Din cauza multiplelor leziuni pe care le-a suferit, el nu a mai putut fi salvat. A murit, câteva minute mai târziu, în braţele medicilor. Oamenii legii au demarat o anchetă în acest caz. Potrivit independentonline.ro, acesta nu este singurul incident petrecut în zonă, zilele acestea.

Sâmbătă, un bărbat de aproximativ 40 de ani, plecat să fure fier vechi din incinta unei societăţi comerciale, a fost împuşcat de către paznicii firmei. El a fost transportat de urgenţă la spital, însă viaţa nu i-a fost pusă în pericol. Poliţia cercetează şi acest caz.

Băiatul a murit la câteva minute de la sosirea echipei de intervenţie

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net