Miraculos! Cum a supraviețuit un bebeluș la cutremurul din Italia

Ultima actualizare:

    Micuța Maria în brațele mamei sale
Micuța Maria în brațele mamei sale

Are doar o lună, este româncă, iar Dumnezeu a protejat-o. Maria Sofia este cea mică supraviețuitoare a cutremurului devastator din Italia.

Este prea mică să-și amintească momentele de groază prin care a trecut împreună cu părinții și frații ei.

Putea să moară în orice clipă strivită de bucățile de zid, dacă tatăl ei nu o scotea la timp. Micuţa, dar şi fraţii mai mari au fost salvaţi de bărbat când totul în jur se prăbuşea.

Maria Sofia, mezina familiei, nu împlinise nici măcar o lună.

"Nu sunt cuvinte, îi mulţumim lui Dumnezeu că suntem teferi, că am reuşit să scăpăm. Suntem o familie de norocoşi, am scăpat toţi cu viaţ", a declarat Mihai Horobor.

Bărbatul şi familia sa locuiau în Amatrice de mulţi ani. Reuşiseră să cumpere o casa în 2009, iar speră să primească un acoperiș deasupra capului.

Potrivit România tv,  Mihai, soţia şi cei trei copii ai lor locuiesc într-un cort al Protecţiei Civile din Amatrice. Micuţa Maria Sofia a împlinit chiar aici, în cort, o lună, pe 28 augusti.

În cutremurul din Italia, care a distrus trei localităţi din centrul peninsulei, au pierit 11 români.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
Thassos, Grecia FOTO Shutterstock
prosoape jpeg
christian al VII lea jpeg
camera hotel png
Pestera Craniilor png
soferii in masina webp
Brezoi poza mare jpg
lacat bucatarie roman marea britanie 67958100 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net