Țara noastră s-ar afla pe o parte descendentă a curbei îmbolnăvirilor COVID, însă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru spune că încă nu putem spune că pericolul a trecut. Rapoartele zilnice arată că numărul cazurilor noi de infecție nu a mai crescut așa dramatic, mai mult, în ultima perioadă s-au înregistrat chiar scăderi.


Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Iași, că România se află într-o perioadă descrescătoare a curbei privind pandemia de coronavirus de vreo săptămână şi jumătate şi îşi doreşte să rămână aşa. "Sunt momente pe care dacă le gestionăm cum trebuie, atât noi, cât şi populaţia, putem spune că terminăm acest moment al pandemiei", a spus oficialul, potrivit news.ro.

Nelu Tătaru: România se află într-o perioadă descrescătoare a curbei, dar pericolul nu a trecut

Ministrul a mai precizat că de abia după trecerea a zece zile se poate spune dacă cele trei zile de relaxare de la sfârşitul săptămânii trecute au avut efect sau situaţia a fost gestionată cum trebuie.

"Am avut un număr mai mic şi alatăieri, am avut mai mare ieri, astăzi am avut mai mic. Noi gestionăm un anumit moment al relaxării într-un interval de două până la zece zile. Orice simptomatologie pentru infectarea COVID poate apărea din a doua până în a zecea zi a infecţiei. Aşteptăm trecerea celor zece zile şi atunci putem spune că efectul a fost masiv ca infectare sau transmitere în comunitate sau un efect care a putut fi gestionat şi ne putem permite un alt tip de relaxări”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

El a precizat că România se află într-o perioadă descrescătoare a curbei, dar a avertizat că pericolul nu a trecut.

"Nu ne putem bucura încă, dar nici nu ne întristăm. Suntem într-o perioadă şi o fază descrescătoare a curbei, este vizibilă, o avem de vreo săptămână, o săptămână şi jumătate, vrem să rămână aşa, dar încă avem un număr de 200 de pacienţi în terapie intensivă, încă avem decese - 1.159 de decese, mai avem 17.700 de cazuri în total, sunt momente pe care dacă le gestionăm cum trebuie, atât noi, cât şi populaţia putem spune că terminăm acest moment al pandemiei şi avem un timp liber în care să putem să analizăm ce a fost, să previzionăm ce va fi şi să gestionăm mai bine situaţia care va veni, în măsura în care acel test sau acel studiu pe care îl pregătim pentru vară, de seroprevalenţă, să ne arate că avem o marjă din populaţie imunizată şi să putem gândi mai relaxat pentru momentul toamnă-iarnă”, a declarat ministrul Sănătăţii.

 

Ministrul a mai precizat că nu se poate renunţa la distanţare socială şi nici la purtarea măştii în spaţiile închise. Pe 15 mai, România a ieșit din starea de urgență și a intrat în starea de alertă. Timp de trei zile, până pe 18 mai, românii au putut profita de libertate. Unii au ales să petreacă în grupuri mari, alții au menținut distanțarea socială. 

Citește și: 

13 întrebări și răspunsuri despre ce NU ai voie să faci în starea de alertă

Cum circulăm cu autobuzul, trenul, taxiul sau avionul în starea de alertă. Setul complet de reguli

 

 

Loading...