Ministru Sănătății, Nelu Tătaru, a explicat în ce manieră vor intra vaccinurile anti-COVID în țara noastră. Acesta a declarat că primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID care vor sosi în ţară vor fi trimise către secţiile de boli infecţioase pentru imunizarea personalului medical.


Nelu Tătaru susține că pe 21 decembrie se preconizează emiterea avizului pentru acest vaccin de către Agenţia Europeană a Medicamentului. „Din acel moment, ele pot ajunge în fiecare ţară membră din cele 27. În perioada dintre Crăciun şi Revelion va veni o primă tranşă simbolică de 10.000 de doze, asta însemnând vaccinare şi rapel pentru 5.000 de persoane, pe care o vom dirija către secţiile de boli infecţioase”, a explicat ministrul Sănătăţii la Digi24.

Primirea vaccinului în țară

Ulterior, vor ajunge în ţară, în fiecare lună, eşalonat, doze de vaccin, în luna ianuarie urmând să se primească 600.000 de doze, a precizat el. „Vom primi eşalonat doze în fiecare lună, începând cu luna ianuarie, 600.000 de doze pentru 300.000 de persoane şi vom începe cu personalul medical din unităţile clinice publice şi private.

În general, la fel va fi şi a doua lună, noi sperăm spre un milion şi atunci să putem merge şi spre celelalte categorii, urmând ca populaţia generală să intre din martie-aprilie pentru aceste vaccinări, ajungând până în luna iunie”, a precizat Tătaru.

„În primele trei luni intră personalul medical, cei instituţionalizaţi, grupele de risc şi cei care asigură funcţionalitatea societăţii. De abia apoi intră ceilalţi. (…) Acest vaccin poate sta pe urmă cinci zile la temperatură de 2 – 8 grade Celsius, când va putea fi şi vaccinat. Fiecare recipient conţine cinci doze de vaccin”.

Vaccinul este gratuit și nu este obligatoriu

Ministrul Sănătăţii a amintit că vaccinarea nu este obligatorie, ci voluntară şi se va efectua gratuit. „Vaccinarea nu împiedică infectarea. Numai că ajungem la acel moment în care putem face cel mult o formă uşoară sau asimptomatică de boală. Nu este cu acea putere de transmitere a unui virus ca la cel care nu este vaccinat”, a afirmat ministrul.

32 de centre de vaccinare în București, pentru început

Tătaru a informat că, pentru început, în Bucureşti vor funcţiona 32 de centre de vaccinare. „În Bucureşti vor fi 32 de centre de vaccinare, la început. Preconizăm ca la un centru mare cum este Arena Naţională să fie în jur de 50 de cabinete de vaccinare, fiecare cabinet fiind deservit de doi asistenţi medicali care vor face acel vaccin, având zona de aşteptare, unde se completează acel chestionar, se obţine un consimţământ, medicul verifică bolile concomitente, verifică o stare alergică, iar apoi o altă zonă post-vaccinare în care cel venit la vaccin va rămâne 15 minute pentru a putea fi observat şi evaluat să nu avem evenimente sau simptomatologie imediată”, a afirmat ministrul Sănătăţii.

Ce se întâmplă cu persoanele care au avut deja COVID

Tătaru a menţionat că persoanele care au fost infectate cu noul coronavirus se pot vaccina cu condiţia să nu mai fie bolnave la momentul imunizării. „În acest moment, vaccinarea se face şi la cei care au avut şi la cei care nu au avut boala, dar nu la cei care trec prin boală în acest moment.

Medicii de familie vor face în aceste centre de vaccinare, nu în cabinetul medicului de familie. Sunt medici care vor fi arondaţi acestor centre de vaccinare. În general, la evaluările pe care le-am făcut, peste 1.500 de medici vor fi în aceste centre de vaccinare. (…) În acest moment se face o catagrafiere”, a mai explicat el, potrivit Agerpres.ro.

 

 
 
Loading...