Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a anunţat, vineri, că în spitalele din Capitală sunt internate în continuare 127 de persoane rănite în urma incendiului din clubul „Colectiv”. Dintre acestea, 65 sunt în stare critică şi gravă.


„Avem un număr mare de pacienţi stabilizaţi, dar vă rog să primiţi această veste fără optimism. O parte dintre ei, care ar putea fi transferaţi în străinătate, sunt luaţi în calcul de Raed Arafat şi restul echipei de medici”, a spus ministrul Nicolae Bănicioiu, într-o conferinţă la Ambasada Franţei, la care sunt prezenţi specialişti francezi și români în tratamentul arsurilor grave.

Dintre cei 127 de pacienţi, cei mai mulţi sunt internaţi la Spitalul de Arși, Spitalul „Bagdasar-Arseni”, Spitalul Universitar, Spitalul Floreasca, Spitalul Elias şi Spitalul Militar Central. De asemenea, pacienţi răniţi în urma incendiului din clubul Colectiv sunt internaţi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, Spitalul „Sfântul Ioan”, Spitalul „Sfântul Pantelimon”, Spitalul „Dimitrie Gerota” şi Spitalul SRI ”Agrippa Ionescu”.

O misiune franceză se află în România, din 1 noiembrie, iar duminică şi luni urmează să vină din Franța prima echipă de medici voluntari care va ajuta doctorii români la tratarea chirurgicală a victimelor incendiului de la clubului Colectiv.

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a anunţat, joi, că mai multe ţări din Europa s-au oferit să găzduiască şi să trateze pacienţi răniţi în incendiul din clubul Colectiv.

Selecţia bolnavilor va fi făcută de echipele medicale din statele care şi-au exprimat disponibilitatea de a prelua pacienţi, precum şi de medici români, iar alegerea persoanelor rănite se va face în funcţie de anumite criterii.

„Selecţia pacienţilor pe baza listelor preferăm să fie făcută de colegii care vin din spitalelele respective, iar dacă ei solicită ca selecţia să fie făcută de noi va fi făcută în baza unor discuţii pe listele şi pe patologia pacienţilor. (...) Criteriile de transfer ţin, în primul rând, de spitalelele respective ca să accepte pacientul respectiv şi să spună că pot să-l preia. Doi: pacientul să fie transferabil şi să suporte transportul, chiar dacă este un risc acest lucru, familia va fi informată despre el că riscul tranportului este unul destul de serios în continuare şi, bineînţeles, dacă familia doreşte acest lucru. Dacă familia nu doreşte, se analizează cu familia şi cu medicul curant şi, dacă se consideră că nu, atunci se alege un alt pacient în locul pacientului a cărui familie nu doreşte transferul lui”, a precizat secretarul de stat.

Arafat a menţionat că deja au început să sosească în România echipe de medici pentru a selecţiona cazurile care urmează să fie preluate pentru tratament.

În ceea ce priveşte costurile, secretarul de stat a precizat că fiecare pacient va avea elaborat formularul E112, iar transportul va fi suportat integral din partea statului român şi va fi asigurat, în special, cu avioane MApN.

În urma incendiului care a avut loc, în 30 octombrie, în clubul Colectiv, 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte aproape 200 au fost rănite, majoritatea fiind internate în spitalele din Capitală.

 
 
Loading...