O turistă a vrut să facă selfie cu ursul şi a ajuns la spital

Ultima actualizare:

    Jandarmii au reuşit  să alunge animalul din zonă
Jandarmii au reuşit să alunge animalul din zonă

Un incident foarte grav s-a petrecut vineri, în apropierea Lacului Sfânta Ana, de lângă Băile Tuşnad. O turistă din Ungaria a fost muşcată de un urs, în zona pulpei piciorului, în timp ce încerca să-şi facă un selfie cu animalul, a anunţat, ieri, Jandarmeria Română.

Femeia venise în judeţul Harghita pentru pelerinajul de Rusalii, de la Şumuleu Ciuc. După ce a fost atacată, ea a fost dusă la Spitalul Judeţean din Miercurea Ciuc, unde a primit îngrijiri medicale. În zonă au fost trimişi jandarmi de la postul din Tuşnad, aceştia reuşind să alunge animalul. Preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba, a declarat că, „din păcate, femeia a fost a treia victimă a ursului. Pe parcursul săptămânii, încă o fată de 18 ani şi un bărbat au fost atacaţi de acelaşi urs. Cei doi au fost zgâriaţi, nu muşcaţi, de aceea nu au fost raportate cazurile, nu au fost la spital. Se pare că este vorba de un urs care s-a obişnuit cu turiştii şi atacă pentru mâncare din sacoşă”, a declarat, ieri, pentru Mediafax, Borboly Csaba. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
Ion Iliescu. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net