Panică în Suceava! Două mașini au fost incendiate

Ultima actualizare:

    Proprietarul mașinilor incendiate îl bănuiește pe un client că ar fi pus focul
Proprietarul mașinilor incendiate îl bănuiește pe un client că ar fi pus focul

Polițiștii suceveni au declanșat o anchetă, după ce, joi dimineață, două autoturisme ale unei firme care se ocupă cu instalarea de sisteme de supraveghere, din comuna Ipotești, au fost incendiate, transmite Mediafax.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, joi, la ora 5.00, două autoturisme care aparţin unei societăţi comerciale şi erau parcate într-o curte din comuna Ipoteşti, limitrofă municipiului Suceava, au fost incendiate.

La sosirea pompierilor, autoturismele, aflate la trei metri distanţă unul față de celălalt, ardeau, existând pericolul ca incendiul să se propage la alte două mașini şi la casă.

Incendiul a fost stins după o intervenţie de aproximativ 40 de minute.

În urma incendiului, un autoturism a fost distrus în proporţie de 85%, iar cel de-al doilea, în proporţie de 60%.

Conform sursei citate, focul a fost pus intenţionat.

Proprietarul firmei a spus că a avut un conflict cu un fost client care ar fi fost nemulţumit de serviciile oferite.

Poliţia face cercetări în acest caz pentru distrugere.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Persoană care trimite mesaje pe Whatsapp Foto Pixabay
image
image
image
image
image
image
autospeciala politie jpg
shutterstock 23084461 barbat calculator computer laptop plata plati online internet comanda comenzi jpeg
hacker freepik jpg
Stockholm și eleganța Nordului jpeg
parc 4 jpeg
panselute capitala jpeg
ion iliescu inquam photos jpg
umbrela ploi jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net