Pregătiţi umbrelele! Ploi torenţiale şi vânt puternic până marţi

Ultima actualizare:

    Meteorologii spun că-n zilele următoare vor fi ploi însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic
Meteorologii spun că-n zilele următoare vor fi ploi însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic

Nu ieşiţi din casă fără umbrele. Meteorologii spun că-n zilele următoare vor fi ploi însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice şi vânt puternic.

Potrivit meteorologilor, începând de duminică, ora 16.00, până marţi, ora 23.00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, manifestându-se prin averse ce pot avea caracter torenţial, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Pe arii restrânse vor fi căderi de grindină.

De asemenea, începând de miercuri, vremea se va răci, iar la munte va ninge, scrie news.ro. În zonele de deal şi de munte, dar şi în sudul, estul şi centrul ţării, cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat, iar izolat 40-50 de litri pe metru pătrat.

În noaptea de marţi spre miercuri şi în cursul zilei de miercuri, vremea va deveni rece, temporar va ploua în jumătatea de sud-est a ţării, iar la munte precipitaţiile vor fi mixte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net