Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, arestat la domiciliu

Ultima actualizare:

    Romeo StavaracheFoto: Arhiva Click
Romeo StavaracheFoto: Arhiva Click

Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, judecat pentru că ar fi luat mită peste 2,3 milioane de lei, va fi arestat la domiciliu, a decis instanţa supremă, potrivit Mediafax. Judecătorii au admis constestaţia edilului faţă de măsura Curţii de Apel Bacău, prin care se stabilise ca el să fie arestat preventiv.

Prin decizia de marţi s-a stabilit şi ca ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Liviu Goian şi Liviu Vasile Cenuşă, să fie judecaţi în arest la domiciliu.

„Înlocuieşte măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpaţii Stavarache Romeo - Goian Liviu şi Cenuşă Liviu Vasile cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 3 septembrie până la data de 2 octombrie inclusiv, măsura urmând a se executa, de fiecare inculpat, la adresa menţionată”, se arată în hotărârea luată marţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Pe durata arestului la domiciliu, Romeo Stavarache şi ceilalţi doi inculpaţi nu au voie să comunice cu alţi participanţi la comiterea infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi.

Decizia luată de magistraţii instanţei supreme este definitivă.

Stavarache a fost arestat la 1 iulie, iar o lună mai târziu, după trimiterea în judecată, a fost transferat din arestul Poliţiei Judeţene la Penitenciarul Bacău.

La 25 iulie, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dispus trimiterea în judecată a primarului din Bacău, pentru cinci infracţiuni de luare de mită comise în perioada 2008-2011, suma totală pe care ar fi primit-o edilul ridicându-se la peste 2,3 milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 2008 - 2011, Romeo Stavarache a pretins şi primit, direct sau prin intermediul celorlalţi inculpaţi, de la patru oameni de afaceri, mai multe sume de bani.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
image
image
image
image
image
image
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net