Primul mesaj al fostului Principe Nicolae după înmormântarea Regelui Mihai I

Ultima actualizare:

    Fostul Principe Nicolae a mulțumit tuturor românilor pentru sprijinul moral acordat Foto:Arhivă personală
Fostul Principe Nicolae a mulțumit tuturor românilor pentru sprijinul moral acordat Foto:Arhivă personală

Fostul Principe Nicolae a scris pentru prima data, după moartea bunicului său, Regele Mihai I, un mesaj în care își exprimă sentimentele despre cel care i-a fost alături în perioada copilăriei. Fostul Principe a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături și continuă să îl sprijine în aceste zile, atât de dificile pentru el și pentru înterg poporul român.

Mesajul fostului Principe a fost scris de acesta pe contul personal al unei rețele de socializare. Nenumărați oameni i-au răspuns și i-au oferi vorbe care să îi aducă alinare în momentele dificile prin care trece în prezent. "Vă mulțumesc tuturor pentru gândurile deosebite și mesajele transmise în aceste zile de doliu și de despărțire de cel care a fost bunicul meu, Regele Mihai I. Este o pierdere imensă pentru noi toți dar mai presus de aceasta, este o onoare că l-am avut printre noi. Bunicul meu, Regele nostru, a fost pentru noi toți un model și un simbol de loialitate, generozitate si modestie. Va avea mereu un loc de cinste în sufletul neamului românesc. Doresc să îi mulțumesc de asemenea domnului General Nezir și tuturor celor implicați în onorarea memoriei Regelui Mihai I, Regele nostru, pentru devotamentul și profesionalismul de care au dat dovadă în organizarea funeraliilor. Dumnezeu să îl odihnească în pace", au fost cuvintele fostului Principe Nicolae care, potrivit fostului său avocat, se luptă pentru a primi înapoi vechiul titlul. 

Internauții care îl admiră pe Nicolae au fost mișcați de vorbele acestuia, iar răspunsurile lor nu au contentit să apară. "Pentru liniștea sufletului acestui mare om sperăm că adevărul și iubirea să triumfe în Casa Regală și în România" , "Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească pe Majestatea Sa. A fost un om extraordinar. Din nefericire a fost tratat la fel cum au fost tratați toți oamenii de valoare pe care i-a dar România. Urât paradox", au fost doar două dintre mesajele prietenilor virtuali. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
pensionara amendata pt ca a plantat flori Bzb png
image
image
image
image
image
image
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
ion iliescu 0 jpeg
femeie cu haine  foto   Shutterstock jpg
Canicula - caldura - termometru -meteo - FOTO Shutterstock
image png
Regele Charles  foto   GettyImages jpg
pinguin chinstrap istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net