Pe 5 decembrie, se împlinesc doi ani de moartea Regelui Mihai, dar parastasul a avut loc pe 24 noiembrie, la Curtea de Argeș. Toată familia regală s-a recules la mormântului fostului suveran al României, inclusiv Principele Nicoale. Dar la masă nu a fost lăsat să participe.


Scandalul de la Casa Regală a României pare că nu se mai termină! Fostul prinț Nicolae a plecat supărat de la parastul bunicului său, Regele Mihai, de mână cu soția sa, Alina Binder. Acesta a fost lăsat să participe la slujbă și să se reculeagă la mormânt, alături de întreaga familie regală, însă nu i s-a permis să stea la masa organizată pentru parastas. Surse din interior vorbesc despre faptul că Principele Radu Duda nu i-ar fi dat voie să participe la pomană. ”La masa din interiorul Episcopiei nu a fost lăsat. Revoltat de un asemenea gest, episcopul, însuși, l-a invitat pe Nicoale în interior și l-a servit cu un ceai”, ne-au dezvăluit sursele noastre.

1/8

Principele Nicolae nu a făcut scandal, ci a plecat resemnat, alături de soția lui, deși pe chip i se putea citi mâhnirea. Și la înmormântarea bunicului său, tânărul a avut parte de sfidarea familiei. A fost primit la înmormântare, dar a fost alungat de la parastas. De fiecare dată mătușa sa, Principesa Margareta - Custodele Coroanei, dar și soțul ei, Radu Duda, s-au scuzat și au spus că nu-l pot ierta pe Nicoale  pentru că nu și-a asumat copilul făcut cu Nicoleta Cîrjan. Principesa a refuzat chiar să participe anul trecut la nunta nepotului său, pe motiv că ”face o vizită în orașele Soultzmatt și Haguenau din Alsacia, Republica Franceză, la invitația oficială a autorităților celor două municipalități”.

Principele Nicolae, exclus din lista de succesiune la tron

Nepotul Regelui Mihai I a fost exclus din Casa Regală și, implicit, din succesiunea la tron, în urma unei decizii din 2015. Nicolae era al treilea în ordinea de succesiune, după Mihai I şi Principesa Margareta. Motivul explicit al deciziei fostului Suveran nu a fost precizat în comunicatul de presă remis de Casa Regală. Din document reiese însă, indirect, că acesta are legătură cu stilul de viaţă al fostului Principe. Anul acesta, în martie, fostul principe Nicolae a anunţat că a realizat un test de paternitate din care reiese că este tatăl copilului Nicoletei Cîrjan și că-şi asumă responsabilitatea legală. Cei doi au împreună o fetiță, pe Iris Anna, care acum are trei ani.

Citește și:

Fosta iubită îi cere Principelui Nicolae să recunoască fetiţa: “Numai în urma testului ADN”

Regele Mihai ar fi împlinit 98 de ani. A fost membru al mișcării spirituale „Reînarmarea morală” și a scris o piesă de teatru

 

Loading...