Pușcăriașii pot să scrie cărți până la 1 septembrie

Ultima actualizare:

Guvernul a amânat până la 1 septembrie aplicarea legii care reduce pedepsele pentru deținuții care publică lucrări științifice, a anunțat Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Executivului.

Nu se poate stabili în acest moment criterii clare care să definească o lucrare ca fiind științifică și nici verificarea acestora. Aceasta este concluzia Guvernului, în legătură cu operele scrise de condamnați. Aceștia benefiaciază acum de reducerea pedepsei cu 30 de zile pentru o lucrare științifică.

Printre cei mai cunoscuți beneficiari au fost Gheorghe Copos, Adrian Năstase și George Becali, care au ieșit mai devreme de după gratii datorită cărților pe care le-au scris în detenție..

188 de condamnați au publicat de după gratii peste 400 de cărți, în ultimii trei ani. Cea mai mare inspirație au avut-o Dan Voiculescu și Dinel Staicu: câte zece lucrări științifice. Fostul boss-ul al OTV, Dan Diaconescu, a scris cinci cărți.

Iată lista celor mai cunoscuți scriitori aflați la ”mititica”.

Dan Voiculescu, zece cărți

Dinel Staicu, zece cărți

Remus Baciu (fost vicepreședinte ANRP) opt cărți

Sorin Apostu (Fost primar din Cluj-Napoca), cinci cărți

Dan Diaconescu (fost boss OTV), cinci cărți

Gheorghe Mencinicopschi, cinci cărți

Adrian Năstase, o carte

Miron Mitrea, două cărți

Gheorghe Cornel Penescu, cinci cărți

Gheorghe Popescu, patru cărți

George Becali, cinci cărți

Relu Fenechiu, trei cărți

Victor Becali, o carte

Cristian Borcea, două cărți

Ioan Becali, trei cărți

Marius Grigore Petcu, o carte

Sorin Rosca Stănescu, trei cărți

Mihai ”Meme” Stoica, patru cărți

Ioan Niculae, patru cărți

Corneliu Iacobov, o carte

Zsolt Nagy, trei cărți

Gheorghe Copos, cinci cărți

Ioan Codruț Șereș, o carte

Cătălin Voicu, șase cărți

Antonie Solomon, trei cărți

Marius Locic, trei cărți

Nicolae Mischie, o carte.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
Regele Charles Kate Middleton jpg
Vitamina FOTO Shutterstock jpg
lapte pixabay jpg
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net