Autorităţile au făcut public raportul tragediei din Munţii Apuseni, în care pilotul Adrian Iovan a murit împreună cu studenta Aura Ion. Raportul autorităţilor pentru Siguranța Aviației Civile a fost finalizat după aproape doi ani de la tragicul acccient aviatic.


Potrivit raportului, aparatul avea motoarele şi carburatoarele îngheţate, nu a atins nivelul de zbor aprobat, iar trecerea Carpaţilor s-a făcut deasupra plafonului. De asemenea, CIAS precizează că avionul nu avea viteză suficientă. În timpul zborului, pilotul Adrian Iovan a anunţat că are probleme cu givrajul, dar a refuzat asistenţa controlorului de trafic, care i-a recomandat să crească altitudinea, informează România Tv.

Alte concluzii ale raportului prezentate de investigatorul CIAS:

-Avionul a fost pilotat de copilot.

-Problemele de givraj au fost nu la nivelul structurii, ci la nivelul carburatoarelor şi motoarelor, ceea ce nu a permis avionului să atingă altitudinea de 11.000 de picioare.

-În momentul în care aeronava s-a deplasat deasupra Carpatilor Meridionali s-a confruntat cu un givraj mediu, astfel încât a făcut faţă. Trecerea Carpaţilor

Meridionali, chiar dacă nu s-a respectat altitudinea din manualul de zbor, s-a făcut pe deasupra plafonului de nori. Pe măsura ce aeronava s-a apropiat de Munţii -Apuseni, plafonul de nori a devenit compact. Aeronava nu a putut sa mai urce.

-Motoarele din cadrul anchetei au fost testate la fabricant.

-Problema a fost givrajul la nivelul carburatoarelor.

-Dacă nu ne-am fi confruntat cu această givrare la nivelul carburatoarelor, nu s-ar fi întamplat acest accident.

-Aeronava era pregătită pentru zbor după condiţii de zbor instrumental.

-În planul de zbor era prevăzut doar IFR. E o practică normală ca comandantul de zbor să schimbe regulile de zbor în timpul zborului.

-Am făcut o serie de teste cu transmiţătorul montat pe aceasta aeronavă, pe frecvenţa 406, după ce am schimbat antena rupta. Eroarea a fost de 3 km. Pe frecvenţa de 406, nu a avut puterea să activeze semnalul prin satelit.

-Ruperea antenei s-a produs ca urmare a unei acţiuni violente - probabil la primul impact cu copacii. La acel moment transmiţătorul nu era activat, trebuie să exista o anumită forţa la impact ca acest transmiţător să intre în acţiune. Nu am reuşit să găsim bucata ruptă din această antenă.

-Din cauza givrajului, deasupra plafonului de nori s-a produs blocarea motoarelor.

-Se poate concluziona după analiza evoluţiei datelor descărcate de pe GPS că traiectria finală este traiectoria în care motoarelor s-au oprit.

-Echipajul a fost surprins de apariţia brazilor. În acel moment ambii piloŢi au tras de manşă pentru a evita impactul cu solul, format din pădure de brad. În momentul În care aeronava a intrat in pădure, piloţii nu mai aveau control.

-Oprirea a fost necomandată. Motoarele s-au oprit din cauza givrajului.

-În timpul testelor nu s-au constatat defecţiuni tehnice.

-În opinia comisiei, din momentul în care aeronava a intrat în plafonul de zbor, dupa ce a depăşit aria Sibiu, au rămas fără opţiuni, doar zborul către înainte, şi descendent după pierderea motoarelor.

-Evaluarea eronata a factorilor de risc este datorată lipsei de experienţă, dar şi de antrenament pe aceasta aeronavă. Nu ne referim la tehnica de pilotaj sau cum sunt acţionate comenzile de zbor, ci la cum sunt evaluate condiţiile de zbor.

Epava avionului şi victimele, găsite după cinci ore

În accidentul aviatic produs în 20 ianuarie 2014 în Munţii Apuseni au murit pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. Totodată, au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul “Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.Echipa medicală din avion mergea de la Bucureşti la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral. Epava avionului şi victimele au fost găsite de trei localnici, printre care şi Gheorghe Trif, după căutări care au durat aproximativ cinci ore şi la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, poliţişti, salvamontişti, angajaţi ai Parcului Naţional Munţii Apuseni şi localnici.

 

 

 
 
Loading...