Rezultatele din prima sesiune a examenului de Bacalaureat 2016 au scos la iveală sentimente diverse. Unii au țipat de bucurie, iar alții și-au șters lacrimile din colțul ochilor. Peste 40.000 de contestații au fost depuse după aflarea primelor rezultate, iar unii dintre absolvenți au și avut câștig de cauză.


Rata de promovabilitate a fost anunțată la 66,7 %, cu 0,3 mai mare decât procentul de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut, dar după rezolvarea contestații, aceasta a crescut. Sâmbătă, 16 iulie, Ministerul Educației a făcut publice rezultatele finale, astfel încât rata de promovabilitate a crescut până la 68,1%. Și numărul mediilor de 10 a ajuns la 78.

88.167 de candidaţi dintr-un total de 129.395 de  au promovat examenul de Bacalaureat. Conform unui comunicat emis de minister și citat de Mediafax, “în funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 83.091 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (75,6%, rată de reuşită), iar 5.076 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (26,1%, rată de reuşită). Numărul mediilor de 10 a crescut la 78 (iniţial au fost înregistrate 56)."

Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj(84,27% faţă de 83,32%), Bacău (80,38% comparativ cu 79,91%), Braşov (79,16% comparativ cu 78,21%), Galaţi (79,73% comparativ cu 77,65%) şi Sibiu (78,83% comparativ cu 77,69%).

În Capitală, în urma contestaţiilor, rata de promovare este de 70, 11%, în creştere de la 68, 5%. În Ilfov şi Giurgiu rata finală de promovare a rămas sub 50%.

 

 
 
Loading...