În această noapte, peste 150 de instituţii culturale din ţară vor fi deschise publicului pentru vizitare. „Noaptea Muzeelor”, ajunsă la a zecea ediţie, va fi marcată, însă, şi cu momente ieşite din comun, cum e piesa de teatru susţinută de Rodica Popescu Bitănescu printre mormintele Cimitirului Bellu din Capitală.


Actriţa Rodica Popescu Bitănescu ne învaţă, din nou, să râdem. De data aceasta ne propune să o facem în cel mai înspăimântător loc cu putinţă, târziu în noapte: în cimitir.

La Bellu, începând cu ora 22.00, actriţa va juca în piesa „Viaţă de cimitir", o „comedie romantică", în care viii vorbesc cu morţii. Evenimentul e susţinut de Primăria Capitalei, care a mai pregătit bucureştenilor tururi ghidate, poveşti mai puţin cunoscute ale unor lucrări din interiorul ansamblului muzeal Bellu, dar şi un recital de muzică clasică susţinut de cvartetul Solaris, Alexandru Anastasiu şi cvartetul ArtMusik. Şi celelalte muzee din Capitală vor găzdui evenimente culturale demne de văzut.

Muzeul Naţional de Istorie a României (Calea Victoriei nr. 12), program 16.00-02.00. Expoziţia temporară „Haina îl face pe om. Şase secole de istorie vestimentară ", o incursiune în „moda" românilor între secolele XV-XX. Veţi mai vedea parade în costume de epocă, spectacole de muzică, teatru şi dans, reconstituiri istorico-militare.

Actriţa, în vârstă de 75 de ani, va juca, printre morminte, într-o piesă scrisă şi regizată de ea însăşi

CLIIMA20140516_0129_1.jpg

rodica popescu

Muzeul „Grigore Antipa" (Şos. Kiseleff nr. 1), program 19.00-03.00. Ora  19.00: vizitarea gratuită a expoziţiei permanente şi a expoziţiei temporare „Văcăreşti: descoperirea unui parc natural urban"; ora 22.00: interceptarea liliecilor cu ajutorul detectorului de ultrasunete; ora 22.00: proiecţii 3D pe faţada muzeului.

Muzeul Naţional al Aviaţiei Române (Şos. Fabrica de Glucoză nr. 2-4), program 21.00-04.00. Expoziţie de avioane civile şi militare, staţii de radiolocaţie, tehnică de artilerie antiaeriană şi rachete sol-aer, machete, uniforme, decoraţii şi documente de arhivă.

Muzeul Satului (Şos. Kiseleff nr. 28-30), program 15.00-19.00. „După-amiaza muzeului", eveniment cu spectacole de muzică şi joc popular românesc, târg al meşterilor populari, expoziţii şi ateliere de creaţie.

Muzeul Naţional al Literaturii Române (Bd. Dacia nr. 12), program 10.00-02.00. A şasea ediţie a Maratonului de Poezie şi Jazz.

Biblioteca Centrală Universitară „Carol I" (str. Boteanu nr. 1), program 19.00-02.00. Expoziţia de carte veche şi rară „Tipărituri europene din sec. XVI-XVIII"; piesa de teatru „Îmi place cum miroşi"; tururi ghidate, muzică clasică.

Muzeul Naţional al Pompierilor (Foişorul de Foc), program 17.00-01.00. Expoziţie permanentă de echipamente de stingere a incendiilor, expoziţie de maşini de intervenţie moderne; ora 18.00: concert muzică de fanfară susţinut de pompierii militari bucureşteni.
6 Muzeul Militar „Regele Ferdinand I" (str. Mircea Vulcănescu nr. 125-127). Expoziţia de obiecte de colecţie „100 de ani de la declanşarea Primului Război Mondial"; expoziţie temporară de artă plastică.

Mini Taxi şi autobuze gratuite

O linie RATB va asigura transportul călătorilor de la şi spre toate instituţiile muzeale care îşi vor deschide porţile în noaptea dedicată culturii. Totodată, pentru al patrulea an consecutiv, vizitatorii se vor putea deplasa cu opt taximetre puse la dispoziţie gratuit de un producător de automobile. Cu aplicaţia pentru telefoane mobile „Noaptea muzeelor", vizitatorii pot rezerva un Mini Taxi pe ruta acasă-muzeu.

Iată ce au pregătit muzeele din alte oraşe din ţară!

Cluj-Napoca

- Muzeul Etnografic al Transilvaniei (str. Memorandumului nr. 21), program 16.00-01.00. Expoziţia permanentă tactilă „Atinge şi înţelege mesajul tactil al obiectelor ţărăneşti tradiţionale”

- Muzeul de Mineralologie al Universităţii Babeş-Bolyaj (str. M. Kogălniceanu nr. 1) , program 19.00-00.00. Expoziţia „Aurul şi aurarii Apusenilor”, eşantioane de aur masiv şi minerale Timişoara

- Muzeul de Artă (Piaţa Unirii nr. 1), program 14.00-01.30. Ora 16.00: spectacolul pentru copii „Ariciul”; ora 19.00: vernisajul expoziţiei „Două secole de sticlărie în colecţia Muzeului de Artă Timişoara”; ora 21.00: recital de pian – Nocturne, de Frederic Chopin.

- Casa Artelor (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), program 10.00-02.00. Ora 10.00: atelier de pictură pentru părinţii copiilor, susţinut de Asociaţia Culturală „Noua Acropolă”; ora 22.00: spectacol de teatru „Eppur si muove!”, suţinut de Teatrul Thespis.

Braşov

- Muzeul Casa Mureşenilor (Piaţa Sfatului nr. 25), program 18.00-00.00, intrare 2 lei. Ora 18.00: recital muzical al Facultăţii de Muzică Braşov; ora 20.30: recital extraordinar Mircea Vintilă; ora 23.00: concert rock Afganu (Adrian Dincă); ora 18.00-00.00: realizarea unei statui în mărime naturală pe trotuarul din faţa muzeului.

- Muzeul Judeţean de Istorie (Piaţa Sfatului nr. 30), program 18.00-00.00. „Aventuri  în Ţara Bârsei”, expoziţie de machete de cetăţi şi biserici fortificate, modelate în lut de elevi; „De la căruţă la zborul cu motor”, expoziţie de piese de patrimoniu, obiecte de colecţie, machete, reclame şi imagini istorice.
Giurgiu

- Muzeul Judeţean „Teohari Antonescu” (str. C. D. Gherea nr. 3), program 18.00-00.00. Expoziţiile temporare „Vlaşca şi epoca brâncovenească” şi „Centenarul Fabricii de Zahăr”.

Sinaia

- Muzeul Naţional Peleş (str. Peleşului nr. 2), program 17.00-23.15. Vizitarea gratuită a expoziţiei de bază

Bacău

- Muzeul de Ştiinţele Naturii (str. Parcului nr. 9), program 20.00-01.00. Expoziţii permanente „Păduri în România”, „Ocrotirea Naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”; expoziţii temporare „Cinci simţuri – un Univers”, „Aloe Vera, planta minune”.

 
 
Loading...