Dacă în alte privințe mai există dispute printre specialiști, în legătură cu cea mai veche casă de locuit, încă existentă, din București, există o opinie împărtășită de mai toți: aceasta este Casa Melik, din Strada Spătarului, 22. Ridicată pe la anul 1770, ba chiar, spun unii, chiar 1760, casa găzduiește, încă din 1971, Muzeul Theodor Pallady, adăpostind impresionanta colecție de artă a soților Serafina și Gheorghe Răut, inclusiv multe dintre operele lui Pallady, unul dintre cei mai importanți pictori moderni români.


De o iei agale pe lângă Biserica Armenească în sensul către Calea Moșilor și ai puțină răbdare și faci stânga, nu la prima, ci la a doua uliță, intri pe Strada Spătarului, aparținătoare de ceea ce era denumit cândva Cartierul Armenesc. Mașinile parcate ori cele ce trec par a îngusta locul, deși senzația de călătorie în timp începe să-ți dea târcoale. După vreo 200 de metri, poți vedea, la numărul 19, fosta casă a Elenei Teodorescu. Chiar dacă numele ei nu ne mai spune, azi, mare lucru, la începutul secolului 20 era considerată una dintre marile cântărețe de operă. Și nu doar atât: a fost și prima soție, dintre cele trei – vreme de cinci ani, între 1905 – 1910  – a celui supranumit „Prințul Operetei”, buzoianul Nicolae Leonard, o vedetă a scenei și de o popularitate de magnitudinea lui Rudolph Valentino, ceva ani mai târziu.

theodor-pallady-autoportret-picturi-casa-melik.jpg

Theodor Pallady, intr-un autoportret, este considerat unul dintre cei mai importanti pictori moderni romani
Theodor Pallady, într-un autoportret, este considerat unul dintre cei mai importanți pictori moderni români

Casa a fost refugiu pentru revoluționarii de la 1848

Iar pe celălalt trotuar, la numărul 22, inundată acum de verdeața grădinii, apare așa-numita Casă Melik. Nu se mai știe exact cine a construit-o, dar se spune că a fost vorba de un boier cu rang de spătar, de unde și numele străzii. Anul era, cum spuneam, 1770, poate chiar 1760. Casa este reprezentativă pentru arhitectura tradiţională românească prin cerdacul de la etaj, închis cu geamuri, scara interioară din lemn şi acoperişul cu streaşină lată. Ce se știe sigur e că în iulie 1815, Sava Armeanu Mătăsaru îi vinde locul cu casa lui Hagi C, Nazaretoglu, pentru 1.400 de taleri. După moartea acestuia, în 1847, proprietatea îi revine fiului, Hagi Agop Nazaretoglu, în timp ce în casă vor mai locui și fiica acestuia, Ana Nazaretoglu și soțul ei, arhitectul Jacob Melik. Jacob, dar și socrul său, s-a numărat printre sprijinitorii acţiunilor revoluţionare de la 1848 din Țara Românească, împrietenindu-se în anii studenției de la Paris cu viitorii lideri pașoptiști. E motivul pentru care IC Brătianu, Ion Heliade Rădulescu și CA Rosseti își găsesc ascunzătoare temporară chiar în Casa Melik, după eșecul revoluției. Și e și motivul pentru care casa a început să fie cunoscută sub numele de Casa Melik, după cel al susținătorului pașoptiștilor. Cu toții, inclusiv Jacob Melik, sunt nevoiți să ia calea exilului care, pentru Jacob, a durat nouă ani, revenind în țară la 1857. Va găsi casa în ruină, dar o va repara, păstrându-i stilul original. Ana va deveni proprietara casei în 1872, iar la moartea soțului va lăsa proprietatea, prin testament, comunității armene, pentru a face acolo „un azil de văduve sărace”.

gheorghe-_raut-donator-colectie-arta-din-casa-melik.jpg

Gheorghe Raut, portretizat intr-un desen facut in 1933 chiar de Pallady, si-a donat colectia de arta cu care a fost infiintat muzeul din casa Melik
Gheorghe Răut, portretizat într-un desen făcut în 1933 chiar de Pallady, și-a donat colecția de artă cu care a fost înființat muzeul din casa Melik
Foto: artmark.ro

Din 1971, transformată în muzeu de artă

Ana moare în 1913, într-un incendiu ce va devasta și locuința, dar în 1920, un nepot al familiei Melik va comanda arhitectului Paul Smărăndescu restaurarea clădirii. Până în 1947, casa va primi destinația de azil, dorită de Ana Nazaretoglu. Apoi, regimul comunist o repartizează ca locuință unor familii cu „origine sănătoasă” ce „reușesc” s-o degradeze parțial. Aici intră în scenă prietenia ce data încă din anii 20. dintre pictorul Theodor Pallady și Gheorghe Răut, colecționar de artă, dar și directorul filialei din Paris a Băncii Marmorosch Blank. Cum Răut adunase, împreună cu soția lui, sute de opere semnate de Pallady și nu numai, el a propus statului român, în 1968, la 12 ani de la moartea lui Pallady, o tranzacție: donarea întregii lui colecții de artă în schimbul găsirii unui loc potrivit pentru o instituție de artă care să se numească Muzeul Theodor Pallady. Autoritățile comuniste au decis că ideală pentru așa ceva este Casa Melik, lucru ce a reprezentat, de fapt, un noroc pentru încercata construcție biseculară. În 1971 avea să-și deschidă porțile muzeul visat de Gheorghe Răut, iar Casa Melik intra într-o altă epocă a destinului ei întrepătruns cu veacurile de istorie bucureșteană.

Loading...