Sondaj. Aproape 40% dintre români nu s-ar vaccina împotriva COVID-19

Ultima actualizare:

    Vaccinul anti Covid-19 de la Pfizer-BioNTech, eficiență de 90%foto: Shutterstock
Vaccinul anti Covid-19 de la Pfizer-BioNTech, eficiență de 90%foto: Shutterstock

Vaccinul anti Covid-19, așteptat în acest moment de toată Planeta, va fi în curând distribuit în lume, în Europa și, evident, în România. Un sondaj recent arată însă că aproape 40 % dintre români nu s-a vaccina împotriva COVID-19 dacă un astfel de tratament ar fi disponibil în perioada următoare.

Sondajul a fost efectuat în perioada 25 septembrie - 16 octombrie, de către Centrul de Cercetări Sociologice Larics (CCSL), în parteneriat cu Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi cu Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale (ISPRI), sub egida Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române. Volumul eşantionului a fost de 1.000 de persoane, iar eroarea maximă admisă a datelor a fost de +/- 3%. Metoda folosită a fost ce a chestionarului aplicat telefonic, transmite Agerpres.

Vaccinul anti Covid-19. Ce știm până acum despre distribuirea lui și imunizarea populațieiAstfel, 38,6% dintre respondenţi au precizat că ar refuza să se vaccineze dacă ar exista un vaccin împotriva COVID-19. 30% au declarat că ar aştepta o perioadă şi s-ar vaccina doar dacă ar auzi că persoanele care şi-au administrat un astfel de tratament nu au avut probleme. 21,8% au afirmat că s-ar vaccina, iar 8% au spus că ar accepta doar dacă li s-ar explica mai multe despre acest tratament.

Cât vom plăti pentru o doză din vaccinul antiCovid-19. Sunt tarife speciale pentru Europa

Klaus Iohannis anunță că vaccinarea anti-Covid a populației generale va începe în”primăvară spre vară”

Nelu Tătaru:„În ianuarie începem vaccinarea personalului medical”

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, anunța la sfârșitul lui octombrie că primele doze din vaccinul anti-Covid vor ajunge în România la sfârșitul lunii decembrie, iar din ianuarie ar urma să înceapă vaccinarea mai întâi a personalului medical. „Avem o primă tranșă care ar trebui să vină la sfârșitul lui decembrie și să începem în ianuarie vaccinarea. Intenția noastră este - și în planificarea pe care o avem - ca personalul medical să fie vaccinat în acea perioadă, pentru a putea avea o linie întâi solidă”, spunea ministrul Sănătății, la videoconferința Profit Health Forum.Tătaru a precizat că este vorba despre vaccinul contractat de Comisia Europeană.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
soare plaja pixabay jpg
schelete craniu freepik jpg
oua vopsite de paste jpeg
familie targu jiu1 jpg
aron pumnul colaj captura video jpg
sarpe thailanda jpg
familie copil cuplu depositphotos1 jpg
constanta pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net