Spitalul Municipal Ploieşti, care îngrijeşte şi pacienţi oncologici, devine unitate suport COVID

Ultima actualizare:

    Spitalul Municipal Ploieşti
Spitalul Municipal Ploieşti

Spitalul Municipal "Schuller" din Ploieşti, care are inclusiv secţie de Oncologie, devine, începând de sâmbătă, unitate suport pentru patologia COVID. Decizia este luată în condiţiile în care în ultima perioadă, în mai puţin de o lună, în spital au fost constatate două focare de COVID, iar de fiecare dată angajaţi ai spitalului au fost cei infectaţi.

Prefectura Prahova anunţă că, de sâmbătă, 16 octombrie, Spitalul Municipal Ploieşti va pune la dispoziţia pacienţilor cu patologia COVID 20 de paturi. 

 Unitatea sanitară are secţii de Medicină internă, Oncologie, Reumatologie şi Recuperare medicală, iar în mai puţin de o lună mai mulţi angajaţi ai spitalului au fost diagnosticaţi cu COVID-19, fiind constatate focare. Cel mai recent focar a fost raportat în urmă cu o zi, când autorităţile au anunţat că în secţia Interne trei salariaţi şi 5 pacienţi au fost depistaţi ca fiind infectaţi. În 21 septembrie, alţi patru angajaţi ai unităţii sanitare erau confirmaţi cu coronavirus, în spital fiind declarat focar şi la acea dată.

 Începând de vineri, Darius Medical Center, unitate sanitară privată care are sediul în Plopeni, Prahova, a intrat în circuitul COVID cu 20 de paturi. 

 "Conform raportării DSP, numărul de paturi Covid-19 ocupate este de 610. În secţiile ATI sunt ocupate toate paturile, din totalul de 26 disponibile”, transmite, vineri, Prefectura Prahova, fără a specifica dacă la nivel judeţean sunt locuri libere pentru bolnavii infectaţi cu SARS-CoV-2.

 În judeţ, 6.471 de persoane sunt bolnave, fiind considerate cazuri active. Incidenţa cumulată a cazurilor active din ultimele 14 zile calculată la 1000 de locuitori este, în Prahova, de 8,19.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
soare plaja pixabay jpg
schelete craniu freepik jpg
oua vopsite de paste jpeg
familie targu jiu1 jpg
aron pumnul colaj captura video jpg
sarpe thailanda jpg
familie copil cuplu depositphotos1 jpg
constanta pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net