După moartea fulgerătoare a lui Emi Pian, multă lume se întreabă cine va prelua supremația în Clanul Duduienilor. Apropiații grupării mafiote spun că liderul lor nu a lăsat un testament scris, legalizat la notar, ci moștenirea a fost „împărțită” prin viu grai.


Rolul de lider al clanului va fi preluat de Laurențiu, unul dintre frații lui, iar tatăl lor Nicoale, va da ordine din închisoare.

Testamentul lui Emi Pian. Cine va conduce Clanul Duduienilor după moartea liderului

”Testamentul e clar și nimeni nu-l încalcă. Chiar dacă nu facem hârtii de testament, noi țiganii știm legile noastre. Nu te poți duce la notar să faci testament că banii nu stau în bancă sau casete de valori, banii stau în casă la noi. Așa va face și familia lui Emi Pian. Frate-su va prelua conducerea și va trece la recuperat toți banii”, a precizat un apropiat pentru Huff.

Acesta spune că Emi a dat milioane de euro cu camătă și trebuie recuperate.

”Banii dați cu camată se recuperează în 90% din cazuri. Nu există să dai bani împrumut și să n-aibă cine-i recupera. Chiar și dacă n-ar fi moștenitori sau să presupunem că ar fi fost distrus clanul, „legile” cămătăriei sunt clare. Clanurile se unesc între ele”, a conchis bărbatul.

Nu mai puțin de 13 clanuri interlope ar controla Capitala, fiecare împărțite pe zone bine stabilite.

Emi Pian a fost înmormântat la Cimitirul ”Tudor Vladimirescu”

Liderul Clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, a fost ucis de un tânăr barbugiu fără cazier, Richard Emanuel Gheorghe, cunoscut drept Ciprian Napy, într-o încăierare pornită de la niște bani împrumutați, în noaptea de 3 spre 4 august, în jurul orei 1.25.

inmormantare-emi-pian-interlop-clanul-duduianu-main-2.jpg

Înmormântarea lui Emi Pian a decurs fără incidente, iar cei prezenți au aruncat cu petale de flori peste catafalc
Înmormântarea lui Emi Pian a decurs fără incidente, iar cei prezenți au aruncat cu petale de flori peste catafalc
Astăzi, 9 august, acesta a fost înmormântat la Cimitirul ”Tudor Vladimirescu”, de pe Șoseaua Antiaeriană, fără incidente.

La căpătâi i-au cântat maneliștii Florin Salam și Sorin Copilul de Aur, iar parastasul a fost organizat la vila din cartierul Rahova, la care s-a intrat doar pe bază de liste, stabilite de familie, împreună cu Jandaremeria. 

 

 

 

Loading...