Tragic! A murit de frig, ghemuită sub dărâmăturile casei

Ultima actualizare:

    Pompierii de la ISU Mehedinţi au scos trupul neînsufleţit de sub dărâmături şi l-au dus la Serviciul de Medicină Legală
Pompierii de la ISU Mehedinţi au scos trupul neînsufleţit de sub dărâmături şi l-au dus la Serviciul de Medicină Legală

O femeie de 67 de ani din Drobeta Turnu Severin a fost găsită în această dimineaţă moartă de frig, sub dărâmăturile propriei case, care îi fusese distrusă într-un incendiu, în 2012.

A fost descoperită de vecinii care nu o mai văzuseră de două săptămâni. Azi au căutat-o acolo unde ştiau că doarme – printre PET-uri, lemne şi resturile locuinţei. „Nemâncată, nespălată, îngheţată, a stat acolo în frig şi nu a mai rezistat”, a declarat un vecin pentru Mediafax. „În data de 31 decembrie am strigat chiar eu la ea şi nu mi-a răspuns. Apoi au strigat şi ceilalţi vecini. Până la urmă am luat iniţiativa să o căutăm. Am găsit-o sub dărâmăturile acelea”, a declarat o altă vecină.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Tanc american M1 Abrams FOTO Getty Images
image
image
image
image
image
image
image
vreme furtuna png
femeie loterie loto istock jpg
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net