Igor Dodon, candidatul socialist la preşedinţia Republicii Moldova, l-a ameninţat pe Traian Băsescu. Acesta a anunțat că-i va retrage cetățenia moldoveană dacă va ajunge președinte.


"Doamna Maia Sandu este unionistă. Domnule Băsescu, profitaţi acum. După 13 nu veţi mai avea cetățenie! Eu susţin statalitatea Republicii Moldova. Pregatiţi-vă domnule Traian Băsescu, după 14 noiembrie veţi pierde cetăţenia pe care nu o meritaţi. Cred că Băsescu va intra în istoria modernă a Republicii Moldova ca persoana care a fost cetăţean pe perioada cea mai scurtă de timp, câteva luni. Băsescu care este cel mai mare unionist, a jurat pe Constituţia Republicii Moldova şi doreşte stabilitate şi statalitate. Vreau s-o văd şi pe asta”, a mai spus socialistul în cursul unei dezbateri electorale, potrivit Protv.md.

Mai mult decât atât, Dodon a spus că are informaţii că toate avizele din partea instituţiilor care trebuiau să se pronunțe vizavi de acordarea cetăţeniei lui Băsescu au fost negative.

„Cum le voi obţine, le voi face publice. Nu reuşeşte el nici până la Anul Nou cu această cetăţenie”, a adăugat Igor Dodon.

Deputaţii socialişti au inițiat procedura ca să renunțe la cetățenia română, în ideea în care Igor Dodon nu este de acord ca funcționarii publici și demnitarii să aibă două cetățenii.

Fostul şef al statului Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au depus, ieri, jurământul ca cetăţeni moldoveni, evenimentul având loc la Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti.

Astfel că ei vor putea vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din 13 noiembrie.

 

 

 

Loading...