Traian Băsescu: «Avem o resursă mult mai valoroasă decât aurul şi gzele de şist»

Ultima actualizare:

    Scrisoarea deschisă a fost semnată şi de 11 asociaţii româneşti din Italia
Scrisoarea deschisă a fost semnată şi de 11 asociaţii româneşti din Italia

Preşedintele României a fost prezent sâmbătă la gala de premiere a Maratonului de Programare, organizat la Braşov de Universitatea Transilvania.

În discursul rostit cu această ocazie, Traian Băsescu a vorbit despre oportunităţile de care trebuie să profite România.

"Avem un sistem internet care este printre cele mai performate din lume din punct de vedere al vitezei, suntem, din câte ştiu, în primele cinci ţări din lume şi cred că nu este greşit. Avem un sistem fiscal pentru companiile IT favorabil şi avem cel mai important lucru: inteligenţă şi plăcerea tinerilor români de a se afla în faţa unui calculator. Cred că 90 la sută dintre români, dacă le pui în faţă o sapă şi un calculator, vor prefera să se aşeze în faţa calculatorului şi înseamnă că nativ ne îndreptăm către o muncă intelecutală, către valorificarea inteligenţei şi mai puţin către dat cu sapa, ceea ce nu-i cel mai rău lucru. Slavă Domnului că avem 10 la sută care se îndreaptă şi către dat cu sapa", a spus preşedintele.

Băsescu a dat ca exemplu şi faptul că România are cel mai mare număr de start-up-uri, de firme nou-înfiinţate de tineri.

"Deci ştim să pornim o mică afacere şi atunci aş valorifica această resursă care este mult mai valoroasă şi decât aurul de la Roşia Montană, şi decât gazele de şişt: inteligenţa. Avem o probă în lume. O ţară cu zero resurse, Japonia, unde a putut să ajungă folosind inteligenţa acelui popor. Avem şi noi şi şansa să avem această avere uriaşă, inteligenţa românilor în general şi a tinerilor în special, pasiunea lor pentru această minune a tehnicii care înseamnă informatica şi tot ce ţine de informatizare şi avem şi banii de care avem nevoie, totul este să-i luăm. Eu văd România capabilă să-şi valorifice resursa de inteligenţă pe care o au generaţiile tinere şi să ajungă unul din campionii modernizării", a afirmat şeful statului.

Maratonul de Programare s-a aflat la prima ediţie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Mitsuko Tottori Japan Airlines FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Tokyo FOTO Shutterstock
euro valuta bani pixabay jpg
batrana flori getty jpeg
supa oase1 jpg
pod pixabay jpg
piatra neamt jpg
4325ad6e 8121 4bcc a4cc efe2d686fa2c jpeg
smoothie ovaz1 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net