UDMR nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, a anunţat marţi senatorul Tanczos Barna, potrivit Mediafax.


Tanczos Barna a precizat că, atâta timp cât toate negocierile au picat cu PSD, UDMR nu are de ce să intre în ”cearta internă” a social democraţilor.

Şedinţa celor trei comisii programată pentru astăzi nu va mai avea loc. Preşedintele Comisiei Juridice, Eugen Nicolicea”, a fost mesajul transmis marţi dimineaţa.

Este vorba despre şedinteţele Comisiilor Juridică, al Drepturilor Omului şi de Administraţie.

Potrivit unor surse politice. UDMR şi PSD nu au căzut la un acord cu privire la proiectul privind scăderea pragului de reprezentare a minorităţilor pentru folosirea limbii materne în administraţie.

Legea privind ziua de 15 martie , "Ziua comunităţii maghiare" a fost retrasă de pe ordinea de zi

Proiectul de lege privind declararea zilei de 15 martie ca "Zi a comunităţii maghiare" a fost retras marţi de pe ordinea de zi a plenului Senatului, în urma deciziei Biroului Permanent a Camerei superioare.

Comisia de administraţie a Senatului a adoptat, luni, un proiect de lege privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunităţii maghiare din România, angajatorii putând acorda la cerere zi liberă pentru persoanele care aparţin comunităţii maghiare.

Senatorii au adoptat un raport favorabil, aducând proiectului iniţial un amendament potrivit căruia angajatorii pot acorda zi liberă la cerere pentru persoanele care aparţin comunităţii maghiare.

Senatul este prima cameră sesizată, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

 

 
 
Loading...