Un angajat Metrorex, confirmat cu noul coronavirus: «Este în concediu medical»

Ultima actualizare:

    Bărbatul confirmat cu noul coronavirus este cotrolor acces metrou la stația Laminorulfoto: arhiva Click!
Bărbatul confirmat cu noul coronavirus este cotrolor acces metrou la stația Laminorulfoto: arhiva Click!

Metrorex a anunțat că un angajat în vârstă de 49 de ani, cotrolor acces la stația Laminorul, a fost confirmat cu noul coronavirus. Bărbatul era în concediu medical din 20 martie, pentru alte afecțiuni medicale, și, prin natura funcției, nu interacționa cu călătorii.

Angajatul Metrorex a fost confirmat luni, 30 martie, conform unui comunicat al instituției. ”Metrorex informează că astăzi, 31.03.2020, a fost confirmat pozitiv cu noul Coronavirus un angajat al societății, care nu se afla la locul de muncă. Persoana în cauză este de sex masculin, cu vârsta de 49 de ani și are funcția de controlor acces metrou la stația Laminorului. Prin specificul funcției, angajatul nu are contact cu călătorii, având doar atribuții de supraveghere a accesului în stație. Precizăm că începând cu data de 20.03.2020, angajatul Metrorex se afla în concediu medical pentru alte afecțiuni de sănătate”, se arată în comunicat.

În acest moment, angajatul Metrorex este internat în spital, iar colegii lui sunt în izolare la domiciliu. ”În seara zilei de 30.03.2020, acesta și-a anunțat șefii ierarhici că a fost testat și confirmat pozitiv cu Covid 19. Din informațiile pe care le avem în acest moment, angajatul se află internat în spital sub supraveghere. Colegii acestuia, cu care a intrat în contact, se află în izolare la recomandarea Direcției de Sănătate Publică. Locul de muncă unde își desfășura activitatea, respectiv stația de metrou Laminorului a fost dezinfectată în totalitate. O anchetă epidemiologică se va efectua de către Direcția de Sănătate Publică, conform competențelor”, a mai transmis Metrorex.

Călătorii, sfătuiți să folosească automatele de vândut cartelele

Metrorex recomandă tuturor călătorilor să folosească mijloacele de plată moderne, precum automatele de vândut cartele, dar și plata cu cardul bancar contactless de tip Mastercard sau Visa direct la aparatele de acces, pentru diminuarea interacțiunii călătorilor cu bancnotele și alte posibile surse de infectare.

Reprezentanții instituției au dat asigurări că atât trenurile, cât și stațiile sunt dezinfectate intens cu soluții inovatoare, în această perioadă, pentru împiedicarea răspândirii Covid-19.

Citește și:

LIVE CORONAVIRUS ROMÂNIA. 72 de decese, 2.245 de persoane confirmate pozitiv

A scăpat China cu adevărat de coronavirus? Îndoieli cu privire la bilanțul real, care ar fi mult mai mare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
submarin francez
image
image
image
image
image
image
soare plaja pixabay jpg
schelete craniu freepik jpg
oua vopsite de paste jpeg
familie targu jiu1 jpg
aron pumnul colaj captura video jpg
sarpe thailanda jpg
familie copil cuplu depositphotos1 jpg
constanta pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net