Un șef de secție de poliție a demisionat după ce a amenințat un subaltern pe WhatsApp, apoi a revenit asupra deciziei

Ultima actualizare:

    Foto: arhivă
Foto: arhivă

Şeful Secţiei 4 de Poliţie din Timişoara, Alin Popa, a cărui demisie a fost anunţată de IPJ Timiş în urma unui scandal intern, a revenit asupra deciziei, retrăgându-şi demisia. Polițistul, care renunțase la funcție din cauza presiunii publice, a fost convins de subalterni să îi conducă în continuare.

Comisarul-şef Alin Ilie Popa a demisionat după ce au fost făcute publice ameninţările transmise unui subordonat, pe un grup de comunicare intern de pe reţeaua WhatsApp. Comisarul susţine că poliţistul, care este unul cu probleme, a fost apostrofat „părinteşte“ tocmai pentru a nu fi cercetat disciplinar.

Captura discuţiilor de pe grupul intern de WhatsApp al poliţiştilor de la Secţia 4 a fost realizată de Sindicatul Europol, iar din mesaje reiese că şeful secţiei l-a certat pe un poliţist, agentul Beniamin Ioja, care ar fi trebuit să verifice maşinile la ieşirea dintr-o comună aflată în carantină, dar stătea în maşină cu colegul jandarm, fără mască şi butonând telefoanele. 

Amenințările comisarului șef Alin Popa

„O singură dată dacă vă mai văd în maşină pe amândoi, o să primeşti Satisfăcător. Trei ani de zile uiţi de majorarea salarială pentru specialist de clasă întrucât ai nevoie de Bine sau Foarte bine trei ani la rând. Plus că agent te scot la pensie. Şi ca să nu existe discuţii că am ultragiat un poliţist, îţi iei într-o zi treningul pe tine, mergem la IPJ la sala de sport şi, aşa slab, bătrân şi cu toate problemele de sănătate pe care le am, facem un meci demonstrativ şi-ţi promit că dacă nu îţi revii şi mai furi curent cât lucrezi la S4, te bat de vorbeşti singur pe stradă“, a fost mesajul transmis de şeful secţiei pe grupul intern.

Într-un alt mesaj, şeful Secţiei 4 îi spune unui poliţist: „Ioja, porneşte dracului rampele luminoase că te încing cu bătaia la 14.00 când ajungi la secţie. Chiar eşti bătut în cap? După lăsarea întunericului serviciul se execută cu rampele luminoase pornite, atât în filtre, cât şi pe 112”.

Ce spun sindicaliștii de la Europol

Sindicaliştii de la Europol s-au declarat „consternaţi” de mesajele de pe grupul intern de comunicare, întrebându-se „cu groază, în ce mod li se adresează oare în particular poliţiştilor, dacă pe un grup are un asemenea tupeu de golan”. ”Ameninţările, hărţuirile şi chiar violenţa sunt nelipsite din comportamentul şi limbajul acestui individ abject, pe numele său Popa Ilie Alin, comisar de poliţie, care este şeful Secţiei 4 Poliţie din Timişoara”, au scris sindicaliştii de la Europol, pe Facebook.

Polițistul și-a retras demisia

Comisarul-şef Alin Popa, care a absolvit Academia de Poliţie în 2003, a lucrat la Investigaţii Criminale timp de 13 ani. Ulterior a devenit şef al Secţiei Rurale 2 şi şef al Secţiei Rurale 1. În 2017, Popa a fost ajuns şef al Secţiei 4 din Timişoara. Comisarul-şef susţine că în cadrul Secţiei 4 lucrează 52 de persoane. Popa a declarat pentru „Adevărul” că şi-a sacrificat sănătatea şi viaţa personală din pasiune pentru munca de Poliţie, iar pe colegii săi i-a perceput ca pe copiii săi. Şeful Secţiei 4 a declarat că filosofia sa a fost următoarea: „Pentru orice faceţi greşit, e vina mea. Dacă faceţi bine, e meritul vostru”.

Alin Popa a revenit asupra deciziei de a demisiona, după ce peste 40 de poliţişti de la Secţia 4 au semnat o scrisoare deschisă de susţinere în favoarea sa. În scrisoare, poliţiştii de la Secţia 4, la care lucrează în total 52 de oameni, au arătat că şeful lor a fost supus unei „nedreptăţi grave”.

Citește mai multe amânunte pe adevarul.ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
On Cloudboom Strike jpg
image
image
image
image
image
image
cum să cureţi mobila din lemn jpeg
image png
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net