8 ani și șase luni închisoare cu executare pentru fostul edil al sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, găsit vinovat de judecătorii Tribunalului București, în dosarul Colectiv. Sentința nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.


Cea mai mare pedeapsă, de 12 ani și 8 luni închisoare cu executare a primit-o Daniela Niţă, patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists, urmată de cei trei patroni ai clubului. George Anastasescu, Costin Mincu și Paul Gancea au de ispășit câte 11 ani și opt luni închisoare.

George Matei şi Antonina Radu, cei doi pompieri de la ISU Bucureşti care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privinţa respectării normelor PSI, au fost condamnaţi la câte 9 ani şi 2 luni de închisoare. În acelaşi dosar, pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise au fost condamnaţi la 9 ani şi 8 luni de închisoare, respectiv la 10 ani de închisoare. Totodată, Cristian Niţă a primit 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Aurelia Iofciu, şef al Serviciului autorizări comerciale din Primăria Sectorul 4, și Luminiţa Ganea, consilier superior în cadrul aceluiași Serviciu, au primit câte 7 ani de închisoare. Sandra Motoc, referent superior, a primit 3 ani de închisoare sub supraveghere şi obligaţia de a presta muncă neremunerata în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul ADP Sector 4 şi Direcţiei Generale de Asistentă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 4 Bucureşti.

Procurorii au cerut 173 de ani și 8 luni de închisoare pentru vinovați

Cele mai grele pedeapse a fost cerute pentru fostul edil al sectorului 4, Cristian Piedone, și pentru trei subordonați de-ai săi, dar și pentru cei doi pompieri care au închis ochii de fiecare dată când au găsit nereguli în club. Procesul s-a încheiat luni, 2 decembrie.

colectiv.jpg

colectiv
Imagine din noaptea de 30 octombrie 2015, când s-a petrecut tragedia de la clubul Colectiv
foto: Click!

În ultima zi a procesului, procurorii au cerut pedepse maxime de 15 ani pentru pompierii Antonina Radu și George Matei, sub acuzația de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, după ce au identificat în timpul anchetei un lung șir de nereguli în Colectiv. Ei sunt acuzați că au verificat clubul înainte de incendiu și nu au luat măsuri pentru remedierea problemelor de securitate. Parchetul a mai cerut ca pompierii să achite contravaloarea intervenției salvatorilor din noaptea tragediei de la clubul Colectiv, situată la suma de 30.000 de lei, iar Inspectoratul pentru Situații de Urgență să plătească împreună cu cei doi pompieri daunele civile și morale. Totodată, şi avocaţii mai multor părţi civile au cerut condamnarea celor doi foşti angajaţi ai ISU, amintind detalii șocante din dosar. ”Aşa cum am văzut din piesele dosarului, erau în stare să închidă ochii pentru o cafea şi o apă minerală atunci când mergeau la club. Cerem condamnarea acestora aşa cum a cerut procurorul”, a spus avocatul unora dintre victime.

Acuzațiile procurorilor pentru patronii clubului  

La termenele precedente, procurorii au cerut condamnarea celor trei patroni ai clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu - la câte 12 ani şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Procurorii au mai cerut ca Daniela Niţă - patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists - să fie condamnată la 14 ani şi 6 luni închisoare, iar pirotehniştii Viorel Zaharia şi Marian Moise, la câte 12 ani şi 10 luni închisoare. De asemenea, pentru Cristian Niţă, fratele Danielei Niță, a fost cerută o pedeapsă de cinci ani închisoare pentru tăinuirea unor probe.

Cristian Piedone, acuzat de abuz în serviciu

Acuzarea a mai solicitat condamnarea fostului primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone la 15 ani de închisoare sub acuzația de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. Aceeaşi pedeapsă a fost cerută pentru trei funcţionari din Primărie - Aurelia Iofciu (şef al Serviciului autorizări comerciale), Larisa Luminiţa Ganea (consilier superior), Ramona Sandra Moţoc (referent superior). Părţile civile din dosar - familiilor celor decedaţi, dar şi persoanele rănite - au solicitat ca inculpaţii să plătească, în solidar cu instituţii publice, printre care şi Primăria Sectorului 4, despăgubiri uriaşe, care se ridică la sute de milioane de euro. Totalul anilor de închisoare pentru vinovații tragediei se ridică la 173 și 8 luni.

Procesul, blocat 2 ani pe chestiuni de procedură

Dosarul Colectiv a fost trimis în instanță în aprilie 2016. Doi ani procesul a fost blocat pe chestiuni de procedură, iar judecătorul desemnat iniţial să se ocupe de acest caz a ieşit la pensie, fiind înlocuit în octombrie 2018 de Mihai Bălănescu. Noul judecător a promis că va grăbi soluţionarea dosarului, în fiecare săptămână fiind audiaţi zeci de martori şi victime. Procesul s-a judecat în primă instanță la Tribunalul București. Decizia magistraților va putea fi atacată la Curtea de Apel.

 

Citește și:

Dosarul Colectiv la ultimul termen: Procurorii au cerut 15 ani închisoare pentru pompierii care au controlat clubul

Imagini terifiante cu ultimele clipe din clubul Colectiv. Video care vă poate afecta emoțional!

Loading...