Victor Ciorbea, Avocatul Poporului: "Nu avem competența să blocăm aceste inițiative, în zece zile"

Ultima actualizare:

    Victor Ciorbea conduce instituția Avocatului Poporului
Victor Ciorbea conduce instituția Avocatului Poporului

Instituția Avocatului Poporului și-a declinat competența în cazul contestării la Curtea Constituțională a ordonanțelor de urgență semnate de guvernul Grindeanu în legătură cu amnistia și grațierea unor fapte penale în termenul de 10 zile rămas până la intrarea în vigoare a actului normativ.

"Nu avem competența să blocăm aceste inițiative, în termenul de zece zile", a spus Victor Ciorbea, citat de Antena 3. 

victor_ciorbea.jpg

victor ciorbea demisie, avocatul poporului demisie, petitie demitere victor ciorbea
victor ciorbea demisie, avocatul poporului demisie, petitie demitere victor ciorbea

Victor Ciorbea e avocat al poporului din aprilie 2014. Are un mandat de patru ani

Prezent la ședința CSM pe care a prezidat-o în această dimineață, președintele Klaus Iohannis a anunțat că se gândește să-i facă o vizită miercuri Avocatului Poporului. „Nu l-am văzut demult, nu îmi este dor de el, dar cred că trebuie să-i transmit personal că așteptăm cu toții o luare de poziție", a spus șeful statului, la sedinta CSM, potrivit Agerpres.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Cireșe în Piața Cibin din Sibiu în luna aprilie 2024 Colaj Ora de Sibiu
image
image
image
image
image
image
magazin malle jpg
gunoi freepik jpg
masina sicriu mecum auctions jpg
vaza flori jpg
banner mama luiza melencu png
vaccin gripa jpg
Dieta post cinci zile beneficii jpg
sorina pintea jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net