Fără medicamente, analize și stat pe la ușa medicilor. Psihologii vă propun un tratament prin muzică, puterea videcătoare a sunetelor fiind recunoscută de mii de ani.


Pitagora numea vindecarea cu ajutorul sunetelor-purificare. El a conceput remedii atât pentru minte, cât și pentru trup.

Cu ajutorul unor instrumente adaptate, acesta compunea o muzică specială, cu sunete calde și armonioase, care ne îmbunătățesc starea de sănătate și ne fac rezistenți la stresul zilnic.

În școlile din Grecia Antică și Egipt se credea că știința sunetelor și cea a vindecării erau sacre, iar cunoașterea lor era rezervată numai inițiaților.

Muzica poate acționa direct asupra stării generale psihice și mentale, dar și asupra sistemului imunitar.

Asta se știe și în zilele noastre, astfel că psihologii apelează la muzicoterapie.

2.jpg

terapie, muzica, bolnavi, instrumente
Cei care suferă de boli psihice sunt primii tratați
Se folosesc instrumente de percuție

“În cadrul ședinței de terapie, folosim diverse instrumente de percuție, prin care ne dorim să-i stimulăm senzorial pe beneficiari. Principalul nostru obiectiv este să ajutăm persoanele cu dizabilități să se relaxeze. Este și o terapie de grup, prin urmare favorizează și interacțiunea. Iar muzicoterapia oferă posibilitatea, fiecărei persoane, să-și manifeste orice emoție, pozitivă sau negativă, și să-și conștientizeze, din ce în ce mai mult, resursele pozitive, pe care, ușor, ușor, să le și utilizeze”, a explicat Adrian Mirea, psiholog și șef Centru de Consiliere Psihosociala Persoane cu Dizabilități.

Terapia se desfășoară lunar la Centrul de Recreere și Dezvoltare “Conacul Golescu Grant”, iar la ultima ședință au participat 13 tineri, împreună cu părinți, voluntari și angajați ai centrelor de specialitate din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 6.

 
 
Loading...