A vrut să se omoare sau să fugă de iubit?

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Drama amoroasă pe care o trăieşte atleta Mirela Lavric bate orice telenovelă sud-americană. Tânăra a sărit luni noapte de la etajul 1 al unui bloc din Iaşi, după o ceartă violentă cu iubitul ei, şi a fost la un pas să rămână paralizată pe viaţă. A încercat să se sinucidă din dragoste sau a sărit ca să scape de iubitul care o sechestrase?

Atleta Mirela Lavric (22 de ani) l-a cunoscut în urmă cu doi ani pe Ionuţ Parfene (23 de ani). Ambii sunt născuţi în judeţul Vaslui şi amândoi au mers la studii la Iaşi. Ea, la Educaţie Fizică şi Sport, unde se pregăteşte de master, iar el la Contabilitate, în cadrul Facultăţii de Economie. A fost primul ei iubit, după cum spun apropiaţii. De-a lungul timpului, au avut mai multe despărţiri cu scântei, dar s-au împăcat de fiecare dată. Luni seara, Mirela a plecat de la Vaslui spre Iaşi, cu maşina personală, fără să anunţe pe nimeni, încercând să clarifice cu Ionuţ viitorul relaţiei.

A ajuns la apartamentul tânărului şi a intrat folosindu-se de rândul de chei pe care le avea. După puţin timp, a apărut şi Ionuţ, alături de colegul de apartament şi de alte două tinere. Lavric i-a reproşat iubitului că se vede cu altă fată şi l-a ameninţat că-i va informa părinţii cu privire la toată tărăşenia.

Din acest punct, declaraţiile celor doi nu mai seamănă. Surse din rândul anchetatorilor spun că Parfene ar fi declarat că Mirela Lavric s-ar fi aruncat de la balcon într-o criză de gelozie. Apropiaţii tinerei sportive, cu care aceasta a vorbit după incident, susţin că Mirela a fost sechestrată, îmbrâncită şi închisă cu forţa într-o cameră a apartamentului.

simeon stalpnicul png

„A ţinut-o pe Mirela cu forţa în acel apartament. Tot ce a declarat acest băiat la Poliţie, cum că Mirela nu ar suporta despărţirea şi de asta s-a aruncat de la etaj, sunt numai minciuni. Ea a încercat să scape, sărind pe geam. Era un copac dedesubt, a cărui creangă s-a rupt, şi ea s-a lovit în cădere", a declarat Viorica Pintilii, antrenoarea Mirelei încă de la 13 ani, la care tânăra s-a refugiat după incident. Distanţa până jos a fost de 3 metri şi jumătate.

Surse din anturajul Mirelei spun că Ionuţ Parfene ar mai fi lovit-o pe tânără. „Nici fosta iubită, cea de dinaintea Mirelei, n-a avut viaţă bună cu Ionuţ. O bătea des şi era extrem de gelos", a spus Paul, un apropiat al celor doi. Anchetatorii au refuzat să dea un prim verdict, dar iau în calcul atât varianta unei tentative de sinucidere, cât şi pe cea de sechestrare de persoane. În cursul zilei de ieri, poliţiştii ieşeni au venit la Vaslui pentru a o audia pe atletă, deoarece aceasta nu s-a putut deplasa în judeţul vecin ca să dea declaraţii.

«Să nu mai aud de acest băiat!»

Ionuţ Parfene este un tânăr cunoscut în Vaslui, fiind catalogat drept o beizadea. Tatăl său lucrează la Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vaslui, iar mama sa este administratorul unei firme de asigurări. Familia sa deţine două apartamente, unul în Vaslui şi cel din Iaşi, dar şi o vilă în comuna vasluiană Laza.

Georgeta Lavric, mama atletei

simeon stalpnicul png

Mai mult, prietenii spun că, de când s-a mutat la Iaşi, Parfene s-a schimbat foarte mult şi o luase pe căi greşite. Merge des în cluburi unde consumă alcool şi s-ar droga. Mama atletei este scandalizată. „Mirela este singura în măsură să ia ultima decizie. E majoră. Eu, ca mamă, o înţeleg pe fata mea. Era îndrăgostită ca orice tânără la 22 de ani. Eu am rămas şocată când am auzit ce i s-a întâmplat. Cel mai tare mă bucur că nu a păţit nimic grav. Nici nu vreau să aud de împăcare. Să nu mai aud de acest băiat niciodată", ne-a declarat Georgeta Lavric, mama sportivei.

Are şapte medalii de aur

Mirela Lavric a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene de tineret în 2007 la Hengelo, în Olanda, şi, în 2009, la Novi Sad, în Serbia, în aceeaşi probă, de 800 de metri plat. Atleta născută la Pungeşti, în Vaslui, are în palmares şi trei medalii de aur la Campionatele Mondiale de tineret: în 2007 la Ostrava, Cehia, în 2008 la Bydgoszcz, Polonia şi în 2010 la Moncton, Canada, tot la 800 de metri plat. Anul acesta a fost medaliată cu aur la Jocurile Francofoniei, la probele de 800 de metri şi la ştafeta de 4x400 de metri.

Antrenoarea atletei Mirela Lavric, sechestrată de iubitul infidel: «I-a pus prosopul pe gură ca să nu ţipe»

ŞOCANT! O campioană s-a aruncat de la balcon

VIDEO Reacţia mamei Mirelei Lavric, după ce a aflat că atleta s-a aruncat de la etaj din cauza iubitului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
image png
image
image
image
image
image
image
criza epilepsie jpg
Traficul din Bucureştiul de altădată, în imagini jpeg
image png
petre roman mineriada jpg
Ce s a aflat despre Elena Ceausescu la 33 de ani de la Revolutie  Obiectul pe care il avea la ea in ultima zi de viata 1 jpg
extensii gene pexels jpg
saptamana patimilor jpeg
Prințesa Diana și William  foto   GettyImages jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net