Nunta de Cartea Recordurilor s-a lăsat cu bani mulți pentru miri. Cei peste 3.000 de invitați, înghesuiți în șapte restaurante din șapte sate, au fost darnici, astfel că primarul orașului Ulmeni, Lucian Morar, povestește că a strâns peste 150.000 de euro. Și încă nu a terminat de desfăcut plicurile.


Așa ceva n-a văzut nici Parisul! În orașul maramureșean Ulmeni, sâmbăta trecută, a fost o nuntă ca-n basme. Cu mulți invitați, care nu au încăput într-un restaurant, ci în șapte.

S-a căsătorit chiar gospodarul urbei, Lucian Morar, care i-a jurat credință veșnică solistei de muzică populară Ioana Pricop.

La nuntă au fost prezenţi prieteni, oameni de afaceri, politicieni, reprezentanţi ai administraţiilor locale, judeţene și directori de instituţii.

A venit și Traian Băsescu, alături de Maria, soţia sa, iar câteva minute mai târziu şi-a făcut apariţia Elena Udrea, care a venit singură, fără iubitul ei, Adrian Alexandrov. Nu pare să-i fi simțit lipsa, pentru că a dansat de mama focului și s-a întreținut cu mai toți foștii colegi de partid. Iar la plecare i-a cinstit cum se cuvine pe miri, darul ei fiind de 500 de euro.

Tot atâția bani a scos din buzunar și fostul șef de stat, plus un cadou.

2-2col-udrea_dansand.jpg

elena udrea, nunta, ulmeni, primar
Elena Udrea s-a simțit bine și a dansat toată noaptea
Cu banii primiți construiește un pod

”Am strâns peste 150.000 de euro, dar nu am terminat de desfăcut toate plicurile. Cel mai frumos şi important cadou a fost prezenţa lui Traian Băsescu alături de mine”, a declarat primarul, care a promis că o parte din banii strânși la nuntă vor merge către construirea un pod peste Someş.

În prezent, trecerea de pe un mal pe celălalt al râului se face numai cu bacul.

Mirii vor să plece și în luna de miere, iar tânăra soție spune că ar vrea să ajungă în Egipt.

3-2col-traian_si_maria.jpg

traian basescu, sotie, maria, nunta, primar, ulmeni
Traian Băsescu a venit la nunta anului însoțit de soția lui, Maria
Primarul este avut

Potrivit declarației de avere, Lucian Morar este tare avut. Deține trei terenuri în intravilan, cu o suprafață totală de 10.000 mp, o pădure de 13.328 ha, o casă cu o suprafață de 180 mp, conduce o Dacia Duster din 2011 și are un depozit bancar de 24.000 de lei.

Totodată, a dat cu împrumut 6.500 de euro și are un credit în valoare de 15.900 de lei. Primarul chefliu este la a doua căsătorie și are cu prima nevastă un băiat și o fată.

 
 
Loading...